Premierul Filip: „Cele mai multe probleme, care ne sunt puse în cârcă, au fost moștenite”
Prim-ministrul a invitat autoritățile locale din Sângerei la un dialog deschis: „Vreau o abordare pragmatică și responsabilă. Vreau să răspund pentru ce am făcut eu și colegii mei. Cele mai multe probleme, care ne sunt puse în cârcă, au fost moștenite, iar mulți dintre cei care critică au provocat aceste probleme”, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, Pavel Filip a menționat că pentru eliminarea acestor probleme au fost făcute mai multe acțiuni concrete: a fost fortificat sistemului bancar, îmbunătățite condițiile pentru mediul de afaceri, implementată reforma fiscală și cea a pensiilor. În prezent, se lucrează la reforma salarizării, a sistemului de sănătate și de educație. „Atunci când vrei să construiești o clădire rezistentă – ai nevoie de un fundament adânc și trainic”, a spus prim-ministrul.
Totodată, premierul s-a referit la proiectele sociale lansate de Guvern: „Prima Casă”, „PARE 1+1”, „Start pentru tineri”. „Responsabilitatea noastră este să muncim. Și vom munci în continuare, astfel ca să nu ne fie rușine pentru lucrurile pe care le-am făcut”, a subliniat Pavel Filip
În cadrul ședinței, primarii și alți participanți au abordat mai multe probleme: lipsa cadrelor medicale, a echipamentelor în instituții, probleme în urma închiderii școlilor, calitatea drumurilor, accesul la servicii de apă și canalizare, situația ecologică și gestionarea deșeurilor. Toate problemele au fost notate, iar ulterior, va fi elaborat un plan de acțiuni pentru identificarea soluțiilor de depășire a acestora.
Pavel Filip a discutat și cu oamenii de afaceri din raion. Premierul a spus că Guvernul va întreprinde în continuare toate acțiunile necesare pentru a asigura mediului de afaceri, care creează locuri de muncă și aduce venituri la buget, condiții propice de activitate.
Doina Secrieru
Asta e adevărat și principalul că acest eprobleme au fost puse în cârcă tocmai de cei care le-au creat – PLDM, mai actual PAS.