Vamă: Au fost aplicate amenzi în sumă de peste 193 mii lei

Vamă: Au fost aplicate amenzi în sumă de peste 193 mii lei

În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada  15-21 iunie au fost înregistrate 81 cazuri contravenţionale în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă de peste 193 mii lei.

Frontiera Republicii Moldova, atât pe sensul de ieșire cît și pe sensul de intrare în țară, a fost traversată de circa 48 mii autoturisme, peste 13 mii autocamioane și în jur de 2056 autocare. De menționat, că cele mai multe unități auto au traversat frontiera de stat a RM prin frontiera moldo-română și anume: Postul vamal Leușeni-Albița (rutier) – 11179 unități de transport ; Postul vamal Sculeni-Sculeni (auto) – 10569 unități de transport; Postul vamal Giurgiulești-Galați (rutier) – 9176 unități de transport.

De către Serviciul Vamal au fost eliberate 6701 viniete, fiind alocate în bugetul de stat peste 1,5 milioane lei.

În aceste condiţii, Serviciul Vamal face apel la atitudinea responsabilă a cetăţenilor și respectarea procedurii de achitare a taxei – Vinieta din timp.

Totodată, persoanele sunt atenționate să nu recurgă la acţiuni ce sfidează legislaţia, implicit falsificarea Vinietei. Datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidenţă gestionat de Serviciul Vamal, orice tentativă de fraudare a legii va fi depistată cu aplicarea sancţiunilor conform legii. Astfel, în perioada vizată au fost depistate 34 cazuri și aplicate amenzi în sumă de 77 mii lei.

Reamintim că taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele înmatriculate în străinătate variază de la 4 euro pînă la 50 euro.

În weekend, colaboratorii vamali au prevenit transportarea ilegală peste frontiera de stat a peste 8 mii țigarete şi declararea neautentică a mărfurilor.

Maria Roșca

Share