Franța va oferi asistență în domeniul eficienței energetice a clădirilor publice

Franța va oferi asistență în domeniul eficienței energetice a clădirilor publice

Viceministrul Dezvoltării Regionale și Constucțiilor, Ion Stratulat s-a întrunit ieri, 22 iunie 2015, într-o ședință de lucru cu o delegație franceză care a fost reprezentată de Hervé Boisguillaume, șeful Direcției Relații Internaționale a Ministerului Francez al Ecologiei, Dezvoltării Durabile și Energiei. Scopul întrevederii a fost inițierea colaborării moldo-franceze în domeniul proiectelor ce țin de domeniile dezvoltării regionale și cel al construcțiilor.
În cadrul întrevederii, viceministrul Ion Stratulat a mulțumit guvernului francez pentru asistența oferită pe parcursul anilor și a declarat că țara noastră “apreciază mult încrederea pe care o manifestă Franța față de Republica Moldova și, în mod special, față de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, prin proiectele care au fost realizate până la acest moment”.

Totodată, Valerian Bînzaru, șeful şeful Direcției generale dezvoltare regională din cadrul MDRC a prezentat prioritățile și obiectivele Ministerului în domeniul dezvoltării regionale și a reiterat despre posibilitatea extinderii colaborării cu partea franceză în ceea ce privește eficiența energetică a clădirilor publice și infrastructura aprovizionării cu apă și canalizare a populației. Gheorghe Croitoru, șeful Direcției reglementări tehnico-economice din cadrul MDRC a vorbit despre provocările cu care se confruntă domeniul construcțiilor în Republica Moldova, printre care strandarde învechite și lipsa laboratoarelor experimentale.

La rândul său, șeful delegației franceze, Hervé Boisguillaume a subliniat că Franța va continua să acorde suport și asistență Republicii Moldova inclusiv prin organizarea unor vizite de studii pentru experții MDRC, precum și a experților francezi în Republica Moldova pentru a face schimb de experiență în domeniile de interes.

La finalul întrevederii ambele părți s-au arătat disponibile pentru semnarea unui acord de parteneriat care va stabili noi oportunități și proiecte implementate în viitor. Potrivit, Svetlanei Andrieș, șefa Direcţia relaţii internaţionale şi atragerea investiţiilor din cadrul MDRC, părțile ar putea realiza activități comune prin intermediul programului TAIEX, finanțat de Comisia Europeană, care “este unul eficient, rapid și care poate fi focusat pe domeniile de interes și de competența ale MDRC”.

Amintim că Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a implementat în perioada mai 2012 – ianuarie 2014, proiectul Twinning “Dezvoltarea capacităților în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova” susținut de Franța și finanțat de Comisia Europeană. Obiectivul principal al acestui proiect a fost de a susține dezvoltarea și implementarea Politicii de Dezvoltare în Republica Moldova și de a consolida capacitatea instituțională a MDRC.

Doina Secrieru

Share