Tomac cere Parlamentului României instituirea Zilei Naţionale a Unirii Basarabiei cu România
Deputatul Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a depus vineri, 27 martie, în Parlamentul României, proiectul de lege privind instituirea Zilei de 27 martie drept Zi Naţională a Unirii Basarabiei cu România.
„Am vrut să depun această iniţiativă anume astăzi, când se împlinesc 97 de ani de la Unirea Basarabieicu România. Ziua de 27 martie este una dintre cele mai importante sărbători ale poporului român de peambele maluri ale Prutului. Timp de 22 ani de ani, România a fost întreagă, în granițele ei fireşti, perioadăla care ne vom raporta neobosit. Este obligaţia statului român să demonstreze că nu a uitat idealuldintotdeauna al românilor şi nu a uitat că Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România”, adeclarat Eugen Tomac.
Potrivit iniţiativei legislative, în data de 27 martie va fi arborat drapelul Romaniei, vor fi organizate evenimente şimanifestări publice şi cultural-ştiinţifice, iar Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română deTeleviziune şi Agenţia Națională de Presă AGERPRES, în calitate de servicii publice, vor include în programele loremisiuni sau materiale cu caracter cultural dedicate acestei sărbători.
Doina Secrieru