Banca Mondială dispusă să finanțeze activitatea ANSA

Banca Mondială dispusă să finanțeze activitatea ANSA

Joi, 26 martie 2015, conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a avut o întrevedere cu reprezentanţii Băncii Mondiale, în cadrul căreia s-a discutat progresul înregistrat în procesul de dezvoltare a Proiectului agricultura competitivă în Moldova (MAC-P).

Inițial a fost făcută o retrospectivă a proiectelor deja realizate și a proiectelor aflate în lucru: fortificarea capacității tehnice și umane ANSA, ghidarea Agenției în armonizarea legislației Republicii Moldova în domeniul siguranței alimentelor la cea europeană, reabilitarea sediului Agenției, construirea a patru puncte de inspecție la frontieră, restructurarea a trei laboratoare în domeniul sănătății animalelor, elaborarea regulamentelor și procedurilor de funcționare.

Reprezentanții ANSA au subliniat importanța laboratoarelor, fără de care nu poate fi efectuat controlul oficial. În acest context s-a vorbit și despre perspectivele restructurării a trei laboratoare în domeniul siguranței alimentelor. De asemenea a fost înalt apreciat suportul Băncii Mondiale în elaborarea procedurilor de control, care au fost structurate și generalizate în „Manualul privind efectuarea controlului oficial al unităților din domeniul alimentar”. Un alt subiect a fost suportul acordat în instruirea agenților economici cu scopul de a-i asocia și de a-i responsabiliza față de cerințele de siguranță.

Conducerea Agenției s-a expus și asupra priorităților din domeniul siguranței alimentelor, în contextul semnării Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE. Referitor la acest subiect, s-a relatat despre evaluarea tuturor riscurilor existente în domeniile sanitar – veterinar, fitosanitar și siguranța alimentelor. Evaluare va permite identificare direcțiilor prioritare din domeniile sus numite, care trebuie dezvoltate.

Într-un final, reprezentanții Băncii Mondiale s-au arătat mulțumiți de întrevedere și au stabilit noi direcții și repere în dezvoltarea colaborării. La fel s-au arătat dispuși, în anumite situații și în dependență de anumite oportunități, să asiste și să finanțeze Agenția în activitatea să.

La rîndul său Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor Iurie CARP a mulțumit reprezentanților Băncii Mondiale pentru suportul acordat și a garantat excluderea tuturor impedimentelor care stopează implementarea proiectelor demarate.

DSC05674 DSC05684 DSC05693

Mihaela Rotari

Share