Tipul de cancer care ocupă locul întâi în RM, după incidență din toate tipurile de cancer existente

Tipul de cancer care ocupă locul întâi în RM, după incidență din toate tipurile de cancer existente

În Republica Moldova, cancerul mamar ocupă locul întâi după incidență din toate tipurile de cancer existente, iar un rol aparte în diagnosticarea acestuia le revine specialiștilor în anatomie patologică. Astfel, metodele anatomopatologice, cum ar fi biopsia, citologia și materialul postoperator, constituie 70 la sută din acest proces, iar restul 30% presupun efectuarea de teste imagistice, clinice ș.a.

Pentru a discuta cele mai noi aspecte în diagnosticul și tratamentul cancerului mamar, mai mulți specialiști în morfopatologie, anatomie, histologie, oncologie și dermatovenerologie din Republica Moldova și din România s-au întrunit în cadrul unui forum științific, care se desfășoară zilele acestea la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

 La deschiderea evenimentului a participat și rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara – Marius Raica, profesor de histologie. Eugen Melnic, șef catedră Morfopatologie a USMF „Nicolae Testemițanu”, președintele Societății de Patologie din RM, a vorbit despre relația de colaborare dintre instituția noastră și Universitatea din Timișoara ca fiind una foarte productivă. Până în prezent, în cadrul parteneriatului bilateral au fost realizate mai multe cercetări, lucrări și publicații în comun, teze în cotutelă pe mai multe subiecte, printre care: ateroscleroza, cancerul mamar, cancerul de prostată, adenoamele hipofizare ș.a.

Manifestarea științifică cu genericul „Cancerul mamar: de la diagnostic spre terapia personalizată” se desfășoară în perioada 15-17 septembrie, în Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”. Pe parcurs vor fi organizate și workshopuri, unde vor fi prezentate studii de caz, diverse forme histopatologice de carcinom mamar și tipuri moleculare.

Menționăm că, în Republica Moldova nu există un registru de evidență a datelor privind cancerul mamar, dar se derulează un proiect cu Societatea Europeană de Profilaxie a Cancerului de Col, care a inițiat screeningul cancerului de col uterin – o maladie tot mai frecvent întâlnită în rândul populației.

t

Sursa: usmf.md   

Share