Streleț: Vom asigura o colaborare eficientă, pentru a evita unele evoluţii nefaste pe piaţa asigurărilor auto
Prim-ministrul Valeriu Streleţ s-a întâlnit în aseară cu o delegaţie a Consiliului Birourilor Sistemului Internaţional de Asigurări „Carte Verde”, condusă de Preşedintele acestuia, Jean Zenners. La discuţii au participat şi reprezentanţi ai Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA).
În cadrul întrevederii a fost abordată, între altele, situaţia pe piaţa de asigurări auto din Republica Moldova, în condiţiile în care se menţine riscul suspendării temporare a BNAA din Sistemul Internațional de asigurări „Carte Verde”, după ce Comitetul de conducere al Consiliului Biroului a recomandat Asambleei Generale să adopte decizia în cauză.
Premierul a vorbit despre măsurile întreprinse de Guvern pentru redresarea situaţiei în sistemul bancar, promovarea unei politici echilibrate şi asigurarea stabilităţii macroeconomice în ţară. Valeriu Streleţ a afirmat că Executivul va face uz de competenţele care îi revin şi va asigura o colaborare eficientă cu instituţiile independente, abilitate cu funcţii de reglementare în domeniu, pentru a evita unele evoluţii nefaste pe piaţa asigurărilor auto din Republica Moldova.
La rândul său, Jean Zenners a reiterat importanța funcționalității BNAA, menținerii acestuia în Sistemul Internațional de Asigurări „Carte Verde” şi depăşirii dificultăţilor apărute în sectorul asigurărilor, precizând că acestea ar putea genera probleme serioase pentru economia Republicii Moldova. Oficialul a menţionat disponibilitatea Consiliului Birourilor de a acorda ajutor autorităţilor moldoveneşti în acest sens.
Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule (BNAA) este o asociație bazată pe principiul aderării asigurătorilor de răspundere civilă auto în calitate de membri.
Maria Roșca