Șeful de la Vamă – după mai multe demiteri, a oferit diplome de onoare

Șeful de la Vamă – după mai multe demiteri, a oferit diplome de onoare

Directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a efectuat mai multe eliberări din funcții pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, însă astăzi a apreciat profesionalismul și rezultatele mai multor funcționari publici din cadrul instituției, oferindu-le diplome de onoare pentru activitatea lor. Ceremonia a avut loc astăzi, 23 iunie 2016, când este sărbătorită Ziua funcționarului public. Despre aceasta anunță serviciul de presă al Serviciului Vamal.

“Profesionalismul, integritatea, onestitatea și corectitudinea – acestea sunt calitățile prin care un funcționar poate servi cât mai bine interesul public. Eu vă mulțumesc pentru loialitatea pe care o demonstrați față de serviciul public în general, chiar și în condiții nu tocmai ușoare”, a declarat Vitalie Vrabie.

Astfel, mai mulți funcționari publici din cadrul Aparatului central și a birourilor vamale au primit Diplome de onoare ale Serviciului Vamal, care atestă atitudinea conștiincioasă manifestată față de exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar Midari Olesea, șefă a Secției finanțe, Direcția finanțe și evidență contabilă, a primit o diplomă a Guvernului de gradul întâi, pentru activitate prodigioasă, ireproșabilă și îndelungată în cadrul autorităților administrației publice.

Doina Secrieru

Share