Schimbare de situație! Ce poți păți dacă scoți de pe teritoriul din stânga Nistrului peste 5 mii de dolari în numerar

Schimbare de situație! Ce poți păți dacă scoți de pe teritoriul din stânga Nistrului peste 5 mii de dolari în numerar

În regiunea transnistreană au fost modificate regulile de scoatere a valutei dincolo de așa-zisa ”vamă” pentru persoanele fizice. Astfel, începând cu 16 ianuarie, cetățenii străini, dar și locuitorii regiunii au voie să scoată de pe teritoriul din stânga Nistrului numerar în valută străină sau cecurile de călătorie în valută străină, în valoare de 5 mii de dolari și mai mult doar cu actele care confirmă proveniența valutei exportate.

La scoaterea din regiunea separatistă a numerarului în valută străină în valoare de peste 5 mii de dolari, persoanele fizice trebuie să prezinte organelor ”vamale” autorizația de scoatere a valorilor valutare și/sau declarația vamală care confirmă introducerea în regiune a numerarului în valută străină și a cecurilor de călătorie în valută străină, scrie Novostipmr.

Comitetul Vamal de Stat (CVS) de la Tiraspol a avertizat că în în care autorizațiile pentru scoaterea valutei străine și a cecurilor de călătorie în valută străină în valoare echivalentă cu 5 mii de dolari lipsesc, aceasta va fi interzisă.

Sursa: infoprut.ro

Share