Rezultatele controlului la IMSP Institutul Mamei şi Copilului: „S-au constatat mai multe abateri”

Rezultatele controlului la IMSP Institutul Mamei şi Copilului: „S-au constatat mai multe abateri”

La 28 octombrie, Ministerul Sănătății a instituit un grup de lucru care a verificat situaţia reală, ce ţine de respectarea regimului sanitaro-epidemiologic şi a condiţiilor de spitalizare a pacienţilor în cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului, fiind vizitate unele subdiviziuni, inclusiv blocul de pediatrie (secţiile alergologie şi neurologie), blocul de chirurgie (blocul de operaţii, secţia urologie şi reanimare), laboratorul etc. Acesta control a fost determinat în urma mai multor petiții venite în adresa Ministerului Sănătății.

În rezultatul evaluării s-au constatat mai multe abateri. În Institut până la moment nu a fost instituit un sistem de audit intern privind planificarea, realizarea şi aprecierea eficienţei managementului general aplicat de către administraţia instituţiei. Consiliul calităţii care urma să fie implicat pe larg în diverse activităţi de evaluare şi monitorizare a respectării cerinţelor actelor normative în vigoare privind organizarea procesului curativ-diagnostic şi aplicarea măsurilor operative de redresare a diferitor situaţii dificile şi nereguli depistate nu realizează pe deplin scopurile şi obiectivele care îi revin.

Menționăm că veniturile ale IMSP Institutul Mamei şi Copilului în 2014 au constituit 231 115 200 lei, în creștere cu 95 255 100 lei mai mult, comparativ cu anul 2012 (135 860 100 lei). În ceea ce priveşte alocaţiile fondatorului adică ale Ministerului Sănătăţii, acestea pentru perioada 2012-2014 au însumat suma de 4 978 100 lei.

Cheltuielile IMSP Institutul Mamei şi Copilului în 2014 au constituit 212 643 100 lei, în creştere cu 68 606 200 lei mai mult, comparativ cu anul 2012 (144 036 900 lei). Datoriile creditoare ale IMSP Institutul Mamei şi Copilului la situaţia din 01 octombrie 2015 au constituit 40 011 400 lei, în creştere cu 19 723 600 lei, comparativ cu începutul anului 2015 şi cu 29 476 300 lei mai mult comparativ cu sfârșitul anul 2012. De menţionat că, la sfârșitul anului 2011 IMSP Institutul Mamei şi Copilului (alt manager) a înregistrat datorii creditoare în sumă de 965 mii lei (inclusiv pentru medicamente 233 500 mii lei), ca deja la data de 01.10.2015 instituţia să înregistreze datorii creditoare în sumă de 40 011 400 lei (inclusiv pentru medicamente 18 163 700 lei), ce denotă creşterea datoriilor totale creditoare de circa 41,5 ori pe parcursul perioadei anilor 2012 – 2015 (9 luni). Creşterea datoriilor creditoare totale au fost generate de cheltuielilor comparativ cu veniturile pentru primul semestru al anului 2015 cu 19 275 200 lei, în anul 2013 cu 18 338 300 lei şi în anul 2012 cu 8 176 800 lei. Chiar dacă, la data de 19 august 2015 Ministerul Sănătăţii a solicitat tuturor IMSP-lor prezentarea planurilor de acţiuni întru redresarea activităţii economico-financiare, datoriile creditoare ale IMSP Institutul Mamei şi Copilului pentru medicamente, la situaţia din 01 octombrie 2015 au constituit 18 163 700 lei, în creştere cu 6 204 110 lei comparativ cu semestrul II al anului 2015 şi cu 8 656 500 lei mai mult comparativ cu începutul anului 2015. Concomitent stocurile pentru medicamente la situaţia din 01 octombrie 2015 au constituit 16 183 200 lei (sau pentru 146 zile), la sfîrşitul anului 2014 acestea au constituit 6 418 400 lei (sau pentru 64 de zile), la sfîrşitul anului 2013 acestea au constituit 10 409 300 lei (sau pentru 117 zile), la sfîrşitul anului 2012 acestea au constituit 4 193 900 lei (sau pentru 64 zile). Este de menţionat că în conformitate cu ordinul comun al Ministerului Sănătății şi Companiei Naționale de Asigurări în Medicină nr.857/241-A din 27.12.2012 stocurile pentru medicamente trebuie să fie formate pentru maxim 60 de zile. Crearea stocurilor de medicamente peste limitele necesare a creat un impact negativ asupra bugetului instituției medico-sanitare publice vizate, prin faptul dezactivării surselor financiare din circuitul valoric, care la rîndul său a prejudiciat activitatea cotidiană, generând astfel creşterea atît a cheltuielilor cât şi a datoriilor pentru medicamente.

În baza proiectelor investiţionale finanţate din contul Fondului de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale, IMSP Institutul Mamei şi Copilului a beneficiat în perioada anilor 2010 – 2015 de alocaţii financiare în sumă de 13 036 800 lei după cum urmează:

ü    622 600 lei pentru dotarea cabinetului de diagnostic şi terapie cu unde electromagnetice atermice a Policlinicii consultative pentru femei şi copii;

ü    1 742 000 lei pentru procurarea generatorului de oxigen medical;

ü    7 200 000 lei pentru reparaţia capitală a blocului ORL ”E.Coţaga”;

ü    3 472 100 lei pentru renovarea capitală a secţiei radiologie, imagistică, endoscopie şi secţia consultativă.

Totodată este necesar de menţionat, că în anul 2011 IMSP Institutul Mamei şi Copilului a depus către CNAM proiectul investiţional Reparaţia capitală a blocului operator din departamentul chirurgie pediatrică” în valoare de 10 887 400 lei. Reieşind din lipsa iniţierii unor lucrări (prevăzute conform pct.2.5 din Anexa nr.1 din Contract) şi iresponsabilitatea personală a directorului general, CNAM a refuzat prelungirea termenului de implementare a proiectului sus nominalizat. Astfel IMSP Institutul Mamei şi Copilului a ratat posibilitatea susţinerii financiare în sumă de circa 10 000 000 lei, care ar fi contribuit la îmbunătăţirea atît a condiţiilor cît şi a procesului de

Pe parcursul anului 2014 – 2015 în cadrul Companiei ”Renaşte Moldova” au fost acumulate mijloace financiare în sumă de 5 209 000 lei, destinaţi în totalmente modernizării Institutului Mamei şi Copilului.

Alocaţiile nominalizate au fost utilizate pentru renovarea (2 068 100 lei), dotarea cu utilaje (2 341 300 lei) şi mobilier (565 600 lei) a maternităţii.

De asemenea, instituţia a beneficiat conform Memorandumului de înţelegere între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova reprezentat de IMSP Institutul Mamei şi Copilului şi Ministerul Afacerilor Externe al României, semnat la 14 noiembrie 2014 de o asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 1 000 000,00 Euro.

La situaţia din 01.10.2015 au fost convertate 638,6 mii EURO, soldul la cont constituind 361 400 euro (36%). La situaţia din 01.10.2015 au fost achiziţionate bunuri şi servicii în sumă de 12 947 200 lei, inclusiv 12 685 900 lei achitate. Este necesar de menţionat că şi în cazul proiectului dat alocaţiile au fost utilizate doar pentru renovarea (9 223 900  lei), dotarea cu utilaje (2 962 700 lei) şi mobilier (499 300 lei) a maternităţii.

Datoriile pentru medicamente în 9 luni ale anului 2015 au crescut cu 91%. (!) (La data de 01.10.2015 datoriile creditoare au constituit 17 415 400 lei, inclusiv Program Naţional – 531 700 mii lei. La data de 01.01.2015 datoria constituia 9 038 200 lei, inclusiv Program Naţional – 4 601 500 lei).

– Comitetul Farmacoterapeutic contrar normelor stabilite, nu a determinat necesarul săptămânal sau cel puţin lunar de medicamente fapt ce a determinat încheierea contractelor în baza necesităţilor anuale, în loc de cele lunare şi săptămânale, un motiv a creat stocuri în mărimi ce depăşesc normele stabilite.

– Conform anexei nr.2, a Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr. 857/241–A din 27.12.2010 „Cu privire la aprobarea normativelor stocurilor de valori materiale”, normativul stocului de medicamente, produse farmaceutice şi parafarmaceutice nu putea să depăşească suma de 3 737 700 lei. Astfel, supranormativul constituie suma de 9 760 000 lei.

Deficienţele identificate în cadrul controlului, în procesul de asistenţă cu medicamente a bolnavilor spitalizaţi denotă faptul că, în cadrul Instituţiei nu sunt stabilite reguli şi proceduri interne, ce ar constitui un sistem de măsuri menite să asigure la un nivel adecvat gestionarea eficientă a mijloacelor financiare în acest proces.

În rezultatul evaluării Formularului farmacoterapeutic al instituţiei au fost constatate următoarele:

– La momentul controlului, din 415 medicamente sunt prezente 340  medicamente (83%), 75 (17%) medicamente lipsesc.

– În unele grupe farmacologice ale Formularului, integral nu sunt prezente medicamente. Exemplu: miorelaxanţi, antidiuretice, stimulatori biogeni, preparate hormonale ale hipofizei, preparate hormonale ale glandei tiroide, ganglioblocante, anabolice steroidiente, imunostimulatoare etc.

– Totodată unele grupe de preparate din Formular sunt prezente în sortiment complet.

În rezultatul evaluării fişelor medicale cu foile de prescripţie a medicamentelor, pentru luna septembrie 2015, din unele secţii ale Centrului Ştiinţifico-Practic Chirurgie pediatrică s-a constatat că cheltuielile totale pentru medicamente și produse pararfarmaceutice, pentru pacienți variază de la 0,68 lei pînă la 855,1 lei. Circa 26% pacienți au primit tratament cu indicarea medicamentelor de către medicul curant în foia de prescripție, dar medicamentele din farmacia spitalului n-au fost decontate, ceea repetat demonstrează procurarea medicamentelor de către pacienți.

IMSP Institutul Mamei şi Copilului a fost acreditat în luna februarie 2013. În pofida recomandărilor Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare în rezultatul evaluărilor repetate ale instituţiei laboratoarele medicale (clinico-diagnostic şi bacteriologic) până în prezent nu au fost acreditate, iar administraţia Institutului timp de 2 ani şi 8 luni nu a întreprins măsurile necesare pentru acreditarea acestora.

Rezultatele unor analize de laborator nu întotdeauna ajung la pacient, şi drept rezultat se păstrează în laborator, dar nu în fişa medicală a pacientului (lunile mai, iunie, august, septembrie).

Dacă e să ne referim la aspectul sanitar-epidemiologic atunci menționăm că:

– Secţiile sînt insuficient asigurate cu surse locale pentru obţinerea apei calde în volumul necesar pe perioada lipsei în reţea, inclusiv încăperi cu semnificaţie epidemiologică:    bloc de operaţii, săli de pansamente şi proceduri bufete şi băi.

– În secțiile curative este prezent un flux sporit de pacienți, mame și vizitatori ce influențează direct asupra majorării sarcinii de curățenie, dar și uzura spațiilor exploatate.

– În Blocul de operațiepractic lipsește filtrul sanitar.

– Sistemul artificial flux-aflux de ventilaţie nu funcţionează.

– În secția urologie prevăzută pentru 40 paturi la momentul evaluării erau spitalizați 46 pacienți în prezența a 30 mame, respectiv suprafața pentru un pat este diminuată.

– Dotarea cu lenjerie nu asigură 3 seturi per pat, iar numărul de plapume este mai mic decât cel al copiilor spitalizaţi: secţia urologie (60,8%).

– Secțiile insuficient sunt asigurate cu veselă pentru felul III – căni, inclusiv urologia – 54,3%.

– Saltelele necesită renovare, nu sunt acoperite cu huse lavabile necesare pentru curățare și dezinfecție (decontaminarea prin etuvă nu este posibil de  realizat).

– Majoritatea dulapurilor de sterilizare au termenul de exploatare depăşit.

– Personalul inferior, angajat este suprasolicitat, astfel devenind extrem de dificil/imposibil de a efectua curățenia curentă de 2 ori în zi pe toată suprafața existență, precum şi curățenia generală conform graficelor, evacuarea deșeurilor, transportarea casoletelor, schimbul lenjeriei, etc.

– Tratarea deşeurilor infecţioase se efectuează prin metoda de dezinfecţie chimică, ceea ce nu corespunde Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei de gestionare a deşeurilor medicale în RM pentru anii 2013-2027, aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.652 din 06.06.2013.

– Pentru colectarea deşeurilor tăietoare-înțepătoare sunt utilizate diverse recipiente acomodate (sticle din masă plastică) ce prezintă risc pentru personalul medical implicat în gestionarea deșeurilor respective. Sacii, atît de culoare galbenă cît şi neagră, nu sunt de înaltă densitate. IMC dispune de spaţii destinate pentru depozitarea temporară a deşeurilor medicale periculoase, însă acestea nu sunt avizate de SSSSP.

Concomitent s-a constatat că dl Ştefan Gaţcan, Director General al Institutului Mamei şi Copilului, avînd acordul Ministerului Sănătăţii privind activitatea profesională pe 0,25 salariu ca medic specialist, pe parcursul a 9 luni curent a efectuat cca 160 intervenţii chirurgicale pacientelor internate în diverse subdiviziuni ce constituie cca 6,5% din numărul total de intervenţii chirurgicale efectuate în această perioadă în domeniul obstetricii şi ginecologiei în cadrul instituţiei, comparativ cu ceilalţi 66 medici specialişti.

Tot în acest context, de menţionat că în unele zile ale lunii ianuarie, februarie, aprilie, iunie, august şi septembrie Directorul General al instituţiei a efectuat cîte 3-4 intervenţii consecutiv.

Concluzii:

1) Administraţia Institutului nu a organizat corect activitatea Consiliului Calităţii care urma a fi utilizată drept pîrghie suplimentară în îmbunătăţirea managementul instituţiei.

2) Managementul financiar defectuos aplicat în cadrul Institutului Mamei şi Copilului pe parcursul anilor 2012 – 2015 (9 luni) şi lipsa unor elemente ale sistemului de control intern, a condus la creşterea datoriilor creditoare totale de circa 41,5 ori .

3) Lipsă de control din partea Directorului General al Institutului, responsabil personal de asigurarea cu medicamente şi consumabile, a creat o situaţie critică privind planificarea corectă a necesităţilor reale lunare şi săptămânale, fapt ce a determinat creşterea datoriilor creditoare cu 91% pe parcursul a 9 luni curent, comparativ cu situaţia din 01.01.2015.

4) Acumularea stocurilor de medicamente peste limitele stabilite a creat un impact negativ asupra bugetului instituției medico-sanitare publice vizate, prin faptul dezactivării surselor financiare din circuitul valoric, care la rândul său a prejudiciat activitatea cotidiană.

5) Lipsa de iniţiativă şi iresponsabilitatea manifestată de administraţia institutului în anii 2012-2013 a fost motivul de bază, care a dus la ratarea posibilităţii susţinerii financiare de circa 10,0 mln. lei, preconizate de către CNAM prin contractul nr.11-14/12 din 21 martie 2012 în scopul consolidării bazei tehnico-materiale.

6) Stocurile de medicamente existente în farmacie, în pofida faptului că depăşesc suma reglementată de 2,6 ori, acestea nu acoperă spectrul necesar de medicamente conform Formularului Farmacoterapeutic instituţional, lipsind grupe întregi.

7) Eliberarea medicamentelor şi consumabilelor din farmacie spre secţii se efectuează contrar prevederilor actelor normative.

8) Admiterea procurării medicamentelor de către rudele pacienţilor internaţi, fapt confirmat în 2 secţii evaluate, prin prescrierea medicamentelor în fişa medicală şi nedecontarea acestora din farmacie în cca 26% cazuri.

9) Timp de 2 ani şi 8 luni administraţia Institutului nu a întreprins măsurile necesare pentru acreditarea a 2 laboratoare importante.

10)  Investigaţiile de laborator efectuate la solicitarea secţiilor de reanimare şi terapie intensivă nu sunt transmise operativ şi rămîn la păstrare în laborator, nefiind incluse în fişele medicale a pacienţilor externaţi.

11)  Regimul sanitaro-epidemiologic este asigurat cu încălcări grave îndeosebi în condiţiile blocului operator al Centrului Ştiinţifico-Practic Chirurgie Pediatrică.

12)  Secţiile curative ale Centrului menţionat sunt asigurate insuficient cu lingerie de pat, veselă şi mobilier din cauza planificării incorecte a cheltuielilor la acest capitol, iar saltelele utilizate nu sunt renovate o perioadă îndelungată şi neacoperite cu huse lavabile, fapt ce face imposibil decontaminarea acestora periodică prin etuvă.

13) Dirijînd cu una din cele mai mari instituţii medicale din ţară cu multiple probleme de caracter economico-financiar, de gestionare a bazei tehnico-materiale, organizare a procesului curativ diagnostic şi calităţii serviciilor medicale prestate, Directorul General al instituţiei lunar în mod abuziv se preocupă concomitent cu activitate chirurgicală, realizînd cca 6,5% din numărul total de intervenţii chirurgicale obstetrical-ginecologice.

Astfel, dl Ştefan Gaţcan, Director General al Institutului Mamei şi Copilului are la momentul actual aplicate 2 sancțiuni disciplinare, iar la 2 noiembrie curent, el a înaintat o cerere prealabilă pentru anularea sancțiuni aplicate în luna octombrie 2015. În același timp la data de 2 noiembrie 2015, a fost invitat telefonic la Ministerul Sănătății pentru a prezenta în scris explicații privind rezultatele controlului din 28 octombrie curent, efectuat în cadrul instituției pe care o conduce. Astfel, în aceeași zi la ora 14:00 a confirmat prezența, ulterior fiind contactat repetat la ora 16:00 în aceeași zi, dl Gațcan a spus că se afla pe buletin medical. Menționăm că săptămânal la Linia Verde a Ministerului Sănătății parvin plângeri referitor la încălcările care au loc în cadrul Institutului Mamei şi Copilului.

 

Mihaela Rotari

Share