Realizările întreprinderii „Fiscservinform” – la 8 ani de fondare
Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” a marcat ziua fondării întreprinderii la 25 noiembrie curent.
Cu acest prilej, administratorul Î. S. „Fiscservinform”, Vitalie Coceban, a adresat un mesaje de felicitare și a enumerat care au fost cele mai mari realizări ele întreprinderii în 8 ani de activitate.
„Au fost 8 ani plini de provocări și de schimbări, dar toate acestea ne-au făcut mai puternici și mai hotărîți să dezvoltăm și să lansăm noi soluții IT.
Avem certitudinea că suntem antrenați într-o misiune importantă pentru țara noastră și anume eficientizarea administrării fiscale prin dezvoltarea continuă a sistemului informațional fiscal. În tot acest timp am continuat implementarea bunelor practici din managementul calităţii, întru satisfacerea cerinţelor, ori tocmai pentru a sublinia faptul că în centrul tuturor preocupărilor noastre se află clientul, am îmbunătăţit calitatea serviciilor și produselor oferite.
Aniversarea celor 8 ani de activitate asiduă reprezintă un bun prilej pentru a face o retrospectivă a realizărilor și succeselor atinse. Am consolidat o echipă puternică de specialiști, sinergia cărora pusă în practică au contribuit la realizarea vectorului de dezvoltare a societății. Succesul entităţii „Fiscservinform” este asigurat de politica reflectată în valorificarea capacității umane, tehnice şi tehnologice.
În 8 ani de zile, Î.S. „Fiscservinform”, în calitate de administrator-tehnico tehnologic al Serviciului Fiscal de Stat, am dezvoltat şi implementat sisteme informaţionale automatizate, care facilitează schimbul de informaţii dintre Serviciul Fiscal de Stat, persoane fizice şi juridice: „Declarația electronică”, „Registrul general electronic al facturilor fiscale”, „Comanda on-line a formularelor tipizate”, „Colectarea informațiilor din surse indirecte”, „Impozitul pe avere”, „e-Cerere”, „Diseminare mesaje”, „Dosarul electronic al contribuabilului”, „Declarația precompletată” destinată inspectorilor fiscali și contribuabililor, „Anticamera on-line”, „Documente fiscale interne” etc.
Totodată, pe parcursul acestor ani a fost diversificată gama serviciilor și produselor oferite de întreprindere: serviciile prestate de Centrul de certificare acreditat în calitate de prestator de servicii de certificare în domeniul aplicării semnăturii electronice avansate calificate, serviciile prestate de Laboratul de cercetări tehnico – științifice în domeniile examinării tehnice a documentelor, grafoscopiei și trasologiei acreditat conform standardului ISO/IEC 17025:2005, serviciile prestate de Centrul de instruire etc.
Stimați colegi, parteneri și clienți este meritul Dumneavoastră că avem posibilitate să marcăm această dată frumoasă. Îmi exprim toată speranța că împreună cu multă perspicacitate și muncă asiduă vom realiza doar proiecte de succes”, scrie într-un comunicat al instituției.
Doina Secrieru