Provocările Ministerului Mediului după semnarea Acordului de Asociere
La Ministerul Mediului a fost întrunită Reuniunea Consiliului Sectorial de Coordonare a Asistenței Externe în domeniul ”Mediu, Aprovizionare cu Apă și Sanitație”.
Ședința Consiliului, ultima din acest an, găzduită de autoritatea centrală de mediu, într-o componență reprezentantivă, a pus în discuție concluziile proiectului susținut de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare,“Regionalizarea companiilor de apă” și Informaţiile referitoare la iniţierea proiectului “Întărirea cadrului instituţional în sectorul de AAS în Moldova”.
În luarea de cuvînt, ministrul Valeriu Munteanu a mulțumit parteneriilor de dezvoltare, care sunt alături și ne acordă un suport enorm în implementarea priorităților în promovarea reformelor din sectorul protecției mediului, enunțînd speranța pentru o cooperare și susținere continuă în acest sens.
”Împreună cu Dvs am reușit să obținem progrese considerabile în dezvoltarea acestui sector și să realizăm lucruri frumoase care contribuie la creșterea calității vieții și bunăstării oamnilor din Republica Moldova” – a reiterat ministrul Munteanu. ”În ceea ce privește prioritățile Ministerului pentru anul 2015, dar și cele pentru anul 2016 vreau să vă reamintesc că aceastea au fost discutate în cadrul ultimeleor ședințe ale Consiliului, fiind în special deduse pe de o parte din prevederile Strategiei de Mediu și angajamentele asumate în Acordul de Asociere și pe de altă parte din provocările majore cărora trebuie să le facă față Ministerul în implementarea acestor angajamente”.
Pentru audiență au fost menționate provocările instituționale și, în special, acele ce țin de calitatea structurilor actuale de mediu. În condițiile în care funcționează astăzi structurile de mediu (număr de personal insuficient, lipsa unei delimitări clare a competențelor), devine imperativă realizarea reformei instituționale prin eliminarea suprapunerilor funcționale, prin separarea clară a atribuțiilor, dar și prin crearea structurilor necesare pentru funcționare integrală a sistemului.
Prin semnarea Acordului de Asociere RM-UE, ne-am asumat angajamentele de implementare a unor mecanisme și instrumente de mediu noi, cum ar fi evaluarea impactului asupra mediului, evaluarea strategică de mediu, autorizarea integrată de mediu, monitoringul integrat al calității mediului ș.a. Pe măsură ce se adoptă noi legi în domeniile menționate, este necesar de a crea și structurile necesare pentru implementarea acestora. În acest sens problema poate fi soluționată prin crearea unei Agenții de Mediu, pentru care avem nevoie de suportul și experiența țărilor europene.
Continuarea procesului de transpunere a legislației UE din domeniul mediului și schimbărilor climatice în legislația națională în conformitate cu Planul Național de implementare a Acordului de Asociere – este o altă prioritate a Ministerului pentru următorii doi ani. Ministerul are o capacitate limitată în ceea ce privește elaborarea actelor normative și a transpunerii standardelor UE în legislația națională, și de aceea dezvoltarea acestor capacități și oferirea asistenței tehnice și expertizei necesare din partea organismelor internaționale, sunt și ele considerabile.
În concluziile referitoare la proiectul susținut de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare,“Regionalizarea companiilor de apă” au fost menționate:
– Promovarea reformei în sectorul de AAC, crearea modelelor de operatori independenţi care să presteze servicii la standarde acceptabile.
– Susţinere pentru companiile de apă în extinderea serviciilor lor în afara municipiului în vederea asigurării eficienţei investiţiei şi costurilor operaţionale cu tarife accesibile;
– Lungimea reţelei de apă 570 km;
– Lungimea reţelei de canalizare 118,8 km;
– Populaţia conectată la reţeaua de apă 54 474 (18 158 branşamente);
– Populaţia conectată la reţeaua de canalizare 14 994 (4 998 branşamente).
Vasile Scorpan, administratorul Oficiului Schimbarea Climei, a prezentat darea de seamă despre Contribuția Intenționată Determinată Național a Republicii Moldova pentru Conferința Părților la Convenția-cadru a ONU privind Schimbările Climatice.
În cadrul reuniunii Simone Petra Giger, Directorul rezident al Biroului pentru Cooperare al Elveției a vorbit despre ultimele evoluții referitoare la proiectul ”Consolidarea cadrului instituțional în sectorul apelor din Republica Moldova”, acest proiect fiind rezultatul conlucrării dintre Biroul pentru Cooperare al Elveției și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare.
Maria Roşca