Ultima zi la Ministerul Justiției. Veronica Mihailov-Moraru: Am lansat măsuri ambițioase în domeniul justiției

Ultima zi la Ministerul Justiției. Veronica Mihailov-Moraru: Am lansat măsuri ambițioase în domeniul justiției

Veronica Mihailov-Moraru își încheie activitatea de ministru al Justiției. Ea spune că au fost patru ani și două luni trăiți intens, cu multă muncă, responsabilitate și dedicare – un an și jumătate în calitate de secretar de stat și doi ani și opt luni ca ministră a Justiției.

‘Le mulțumesc colegilor din echipa de conducere a ministerului – secretarilor de stat, secretarului general și secretarului general adjunct, consilierilor pentru sprijinul constant de-a lungul acestei perioade pline de provocări. Mulțumesc tuturor colegilor – funcționari publici din cadrul ministerului, precum și celor din autoritățile subordonate, pentru implicarea, munca intensă și profesionalismul de care au dat dovadă.

Mandatul de ministră în fruntea Ministerului Justiției a fost o experiență complexă, marcată de provocări, dar și realizări frumoase, unele cu adevărat istorice.

Am lansat măsuri ambițioase în domeniul justiției: reforma sistemului judiciar și a procuraturii, măsuri de combatere a corupției, îmbunătățirea mecanismelor de protecție a drepturilor omului, digitalizarea justiției, precum și avansarea agendei de integrare europeană. Procesele inițiate sunt ireversibile, ele trebuie continuate și sprijinite consecvent, cu profesionalism și implicarea tuturor celor care cred în valorile statului de drept.

Îi doresc mult succes domnului Vladislav Cojuhari, desemnat la funcția de ministru al Justiției în guvernul Munteanu, în această misiune de mare responsabilitate și importanță.

Orice final aduce cu sine un nou început. Rămân în continuare alături de domeniul justiției și drepturilor omului, pentru realizarea obiectivelor noastre de țară în acest domeniu atât de important”, spune Mihailov-Moraru.

Share