Proiectul legii privind răspunderea și cerințele de asigurare a operatorilor aerieni și a operatorilor de aeronave, elaborat. Iată ce prevede

Proiectul legii privind răspunderea și cerințele de asigurare a operatorilor aerieni și a operatorilor de aeronave, elaborat. Iată ce prevede

Direcția transport aerian din cadrul MTID a elaborat proiectul legii privind răspunderea și cerințele de asigurare a operatorilor aerieni și a operatorilor de aeronave. 

Documentul stabilește regimul și normele de răspundere a operatorilor aerieni și a operatorilor de aeronave, care efectuează operațiuni aeriene civile pentru daunele produse pasagerilor, bagajelor, mărfurilor, poștei și terților, precum și limita minimă a sumelor asigurate pentru acoperirea corespunzătoare a răspunderii.

Scopul aprobării acestei legi este armonizarea și consolidarea cadrului normativ în domeniul răspunderii operatorilor aerieni în vederea protejării intereselor legitime ale beneficiarilor serviciilor aeriene și terțelor persoane.

De menționat că proiectul transpune prevederile următoarelor reglementări ale Uniunii Europene:

  • Regulamentul (CE) nr. 2027197 al Consiliului din 9 octombrie 1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian in caz de accidente, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 285 din 17 octombrie 1997;
  • Regulamentul (CE) nr,78512004 al Parlamentului European gi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind cerin{ele de asigurare a operatorilor de transport aerian și a operatorilor de aeronave, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L138 din 30 aprilie 2004.

Termenul de consultare publică a proiectului și prezentare a propunerilor și comentariilor,  este de 2 iunie 2017.

Mihaela Rotari

Share