Președintele Nicolae Timofti i-a acordat Ambasadorului Japoniei „Ordinul  de  Onoare”

Președintele Nicolae Timofti i-a acordat Ambasadorului Japoniei „Ordinul  de  Onoare”

În semn de profundă gratitudine pentru contribuția substanțială la dezvoltarea şi consolidarea relațiilor de prietenie şi colaborare moldo-nipone, Președintele Nicolae Timofti i-a acordat Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, cu sediul la Kiev, Shigeki Sumi, „Ordinul  de  Onoare”. Despre aceasta anunță serviciul de presă al Președinției.

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a primit la 12 august, la Reședința de Stat, pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, cu sediul la Kiev, Shigeki Sumi, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii cu diplomatul nipon, șeful statului a salutat aprofundarea inedită a relațiilor bilaterale din ultimii ani, mulțumind domnului Sumi pentru activitățile întreprinse în acest sens.

În context, interlocutorii au salutat deschiderea misiunilor diplomatice la Chișinău și Tōkyō, a căror inaugurare va avea loc curând.

Diplomatul japonez a menționat că va rămâne Ambasador al produselor calitative și competitive moldovenești, folosind toate posibilitățile de a le promova și după încheierea misiunii sale diplomatice în Republica Moldova. 

Președintele Timofti a reiterat interesul pentru susținerea exporturilor de vinuri moldovenești în Japonia, inclusiv promovarea brandului de ţară „Wine of Moldova”.

Doina Secrieru

Share