Premierul Valeriu Streleț întreprinde o vizită în SUA

Premierul Valeriu Streleț întreprinde o vizită în SUA

Delegația Republicii Moldova, condusă de Prim-ministrul Valeriu Streleț, participă în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, la Segmentul Înalt din cadrul sesiunii a 70-a a Adunării Generale ONU, reuniune care adună lideri politici și oficiali din majoritatea statelor lumii.

Evenimente distincte pentru delegația țării noastre vor fi întâlnirea cu Secretarul General ONU, Ban Ki-moon, și prezentarea de la tribuna principală a ONU de către Prim-ministrul Valeriu Streleț a discursului principal din numele Republicii Moldova, în seara zilei de 30 septembrie. Delegația Republicii Moldova va participa, de asemenea, la invitația Președintelui SUA, Barack Obama, la Summit-ul Liderilor privind combaterea Statului Islamic din Irak și Levant (ISIL) şi Extremismului Violent.

Pe parcursul vizitei, Șeful Executivului de la Chişinău va avea întrevederi bilaterale cu omologul său din Suedia, cu Președinții Bulgariei și Lituaniei, cu Directorul Executiv al Corporaţiei Provocările Mileniului (MCC), Dana J. Hyde. De asemenea, se va întâlni cu oficiali din cadrul Departamentului de Stat al SUA, precum şi cu reprezentanți ai companiilor din domeniul energetic etc.

În cadrul vizitei sale în Statele Unite ale Americii, Premierul va purta discuții cu conducerea Fondului Monetar Internațional în vederea consolidării cooperării bilaterale și impulsionării dezvoltării Republicii Moldova.

Mihaela Rotari

 

Share