Premierul Regatului Danemarcei: Ne dorim un parteneriat mai puternic cu Republica Moldova
Prim-ministrul Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen, aflată în vizită la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă – susținută cu Președintele Maia Sandu, a declarat că Danemarca și Uniunea Europeană (UE) vor continua să ofere tot sprijinul de care are nevoie Republica Moldova, informează OFICIAL.
„Cunoaștem care sunt consecințele războiului ilegal asupra prețurilor la resursele energetice – e o mare provocare pentru dumneavoastră, și pentru noi toți. Lucrăm mult pentru a ușura această povară și suntem determinați să sporim asistența financiară până la 295 milioane de euro”, a menționat oficialul.
Premierul danez a mai spus că „sprijinul pentru partenerii estici nu a fost niciodată mai important”.
„Ne dorim o prietenie și un parteneriat mai puternice.
Abia așteptăm să colaborăm și mai strâns între țările noastre, cât și pe dimensiunea Uniunii Europene”, a subliniat , Mette Frederiksen.
Președintele țării, Maia Sandu a exprimat mulțumiri Regatului Danemarcei „pentru ajutorul oferit Republicii Moldova pentru gestionarea crizei refugiaților – prima criză de asemenea anvergură, cu care s-a confruntat țara noastră”, dar și „pentru sprijinul anunțat în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova. Acesta va finanța proiecte de tranziție energetică și de sprijin pentru presa locală”.
„Sper, în acest context, că Republica Moldova va relua cooperarea cu DANIDA, Agenția daneză de dezvoltare internațională, iar țările noastre vor intensifica cooperarea bilaterală în diverse domenii.
Am vrea să cooperăm în domeniul energiei regenerabile. Criza energetică prin care trecem acum ne-a determinat să punem accent pe independența energetică a țării, în special pe resursele regenerabile sau verzi. Apreciem vizitele de prospecție ale reprezentanților unor companii daneze în Republica Moldova, în acest sector.
Danemarca este un lider european recunoscut în domeniul gestionării deșeurilor. Proiectele de transformare a deșeurilor menajere municipale în energie și căldură, dar și inițiativele de reducere a emisiilor de carbon, anunțate de țara dumneavoastră, sunt exemple din care vrem să învățăm.
Anul acesta, țara noastră va începe realizarea unui program național de gestionare a deșeurilor solide. De asemenea, ne-am asumat un angajament ambițios de decarbonizare pentru următoarele decenii. Dorim să cooperăm cu Danemarca în aceste sectoare.
Suntem, de asemenea, interesați de intensificarea schimburilor economice și creșterea investițiilor daneze în Republica Moldova. În Moldova activează, în prezent, 36 de companii cu capital danez. Cu siguranță, acest număr poate să crească.
Creșterea economică, comerțul, cooperarea între țări – asta aduce bunăstare oamenilor. Suntem determinați să continuăm dezvoltarea Republicii Moldova și să oferim cetățenilor o viață mai bună. Dar, pentru dezvoltare, e nevoie de pace”, a mai spus șeful statului.