Planul de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2017-2020 – lansat
Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, şi Secretarul General al Consiliului Europei (CoE), Thorbjorn Jagland, aflat în vizită oficială la Chişinău la invitaţia Guvernului, au participat astăzi, 30 mai 2017, la ceremonia de lansare oficială a Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2017-2020.
Potrivit unui comunicat de presă, Planul inaugurat astăzi a fost adoptat anterior de către Delegaţii Comitetului de Miniştri al CoE şi are drept scop susţinerea implementării reformelor în domeniile prioritare, precum combaterea corupției și spălării banilor, sporirea independenței și eficacităţii sistemului judiciar, lupta împotriva relelor tratamente și a impunității, consolidarea libertăţii presei și a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.
Evenimentul a fost urmat de o Conferinţă de presă comună în prezenţa reprezentanţilor mass-media şi ai corpului diplomatic acreditat la Chişinău.
Şeful diplomației moldovene a vorbit despre importanţa implementării proiectelor de asistență, cum ar fi promovarea pluralismului şi libertăţii mass-media sau controlul corupţiei prin aplicarea legii şi prin prevenire.
De asemenea, ministrul Galbur a subliniat necesitatea dezvoltării în continuare a capacităţilor naţionale de gestionare a procesului de reforme, precum şi perspectivele de consolidare a democrației și drepturilor omului.
În acelaşi timp, Secretarul General al Consiliului Europei a subliniat că instituţia pe care o reprezintă este deschisă sprijinirii proiectelor care vizează consolidarea justiţiei şi statului de drept în Republica Moldova.
Maria Roșca