Igor Dodon: Semnarea decretelor de eliberare a miniștrilor liberali constituie un gest de dreptate istorică
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretele privind demisia miniștrilor liberali. Despre aceasta a anunțat chiar șeful statului, pe o rețea de socializare, precizând că, după cum și a anunțat, nu a ezitat să le semneze.
Igor Dodon a declarat că în istoria Republicii Moldova „au fost diferiți miniștri, unii mai buni, alții mai incompetenți, dar majoritatea au manifestat un anumit grad de devotament față de această țară”.
„Niciodată, însă, până acum nu s-a combinat într-o măsură atât de gravă incompetența cu dorința de lichidare a acestei țări, ca în cazul miniștrilor liberali. Acești miniștri, ca și liderii lor politici, nu și-au ascuns intențiile unioniste și de lichidare a statalității moldovenești. Prin urmare, semnarea decretelor de demitere a acestora constituie nu doar un gest administrativ, ci și unul de dreptate istorică și politică pentru statul Republica Moldova”, a precizat șeful statului.
Mihaela Rotari