Pavel Filip a dezvăluit care e maxima eminesciană după care se ghidează în activitatea de Prim-ministru

Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi la deschiderea ediției a VI-a a Congresului Mondial al Eminescologilor. Evenimentul a reunit membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei,profesori, cercetători, oameni de cultură și scriitori din țară și de peste hotare.

În alocuţiunea sa, Premierul a menţionat că opera, viziunea şi activitatea multilaterală prodigioasă a marelui Eminescu reprezintă atât un veritabil model literar, cât şi un exemplu de conduită civică şi probitate morală, de patriotism şi dragoste de ţară, elemente indispensabile societăţii noastre.

În acest context, Pavel Filip a subliniat importanța studiului publicisticii lui Mihai Eminescu, care a abordat marile probleme sociale valabile și astăzi, identificând de fiecare dată soluţii salvatoare pentru destinul neamului nostru. “Aș vrea să fac referință la o maximă eminesciană după care mă ghidez și eu astăzi: Nu poate exista organizare serioasă cu oameni fără știință, fără pregătire. La civilizație nu se ajunge decât prin muncă”, a conchis Premierul.

Totodată, Prim – ministrul a menţionat că ediția curentă a Congresului Mondial al Eminescologilor este un prilej în plus de a exprima omagiu academicianului Mihai Cimpoi, care ieri a împlinit 75 de ani, pentru consideraţiile, judecăţile sale critice cele mai complexe și valorificarea operei eminesciene. „Mihai Cimpoi este un literat universal, dar mai întâi de toate El este al nostru, este un savant de o înaltă ținută academica, posedând și deosebite calităţi morale și civice, motiv pentru care îl admirăm”, a menţionat Pavel Filip.

Congresului Mondial al Eminescologilor este organizat anual în scopul promovării operei și personalității lui Mihai Eminescu în întreaga lume și aprofundării studiilor eminesciene. În acest an, lucrările Congresului se desfășoară în perioada 45 septembrie și includ discursuri și dezbateri asupra publicisticii poetului.

Mihaela Rotari

Share