Oficialii europeni au remarcat eforturile de reformare a ANSA
Joi, 12 martie 2015, un grup de lucru al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, în frunte cu Directorul General ANSA, Iurie CARP, s-a întîlnit cu reprezentanții misiunii Directoratului General Sănătate şi Siguranţa Alimentelor (DG SANTE), condusă de Lorenzo TERZI, şef al Departamentului relaţii bilaterale internaţionale. Din misiune mai făceau parte: Ramunas FREIGOFAS, expert SPS din cadrul aceluiaşi Directorat, precum şi Iva STAMENOVA, Managerul de Proiect pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală și Siguranța Alimentelor al delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Oficialii europeni au remarcat eforturile depuse de către Agenție în implementare legislației în domeniul sanitar – veterinar și în reformarea instituției.
În urma discuțiilor părțile, au fost de acord să intensifice comunicarea autorităților cu agenții economici pentru ajustarea cerințelor în domeniul sănătății animalelor la cele europene, care va permite extinderea listei produselor de origine animală exportate în UE.
Totodată, ANSA a fost informat că, poate conta pe tot sprijinul necesar al misiunii DG SANTE în domeniul sănătății animalelor.
Maria Roşca