O delegație a Uniunii Europene, în vizită de lucru la MTID

O delegație a Uniunii Europene, în vizită de lucru la MTID

O delegație din cadrul Uniunii Europene a avut ieri, 30 noiembrie, o ședință de lucru cu conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova. Principalele subiecte discutate au fost reformele implementate până acum de  MTID  cu suportul Uniunii Europene, dar și perspectivele de viitor, potrivit unui comunicat de presă. 

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor dl Iurie Chirinciuc le-a prezentat oficialilor europeni, principalele proiecte ce urmează a fi implementate din anul 2017 și pentru care avem nevoie de suportul UE. Unul dintre ele este Îmbunătățirea Siguranței rutiere prin crearea Agenției Naționale pentru Siguranță Rutieră care se poate face prin implementarea unei baze de date, dar și îmbunătățirea cadrului legal, sporirea calității și eficacității controalelor/inspecțiilor rutiere, actualizarea Strategiei Naționale privind Siguranța Rutieră și antrenarea personalului necesar.

Un alt punct îl prevede reformarea și întărirea capacității Administrației de Stat a Drumurilor pentru o planificare, administrare și implementare mai bună a proiectelor de infrastructură pe drumuri. Și un alt punct îl constituie implementarea punctelor de cântărire din mers ale autoturismelor aflate în mișcare, pe drumurile publice din Republica Moldova.  Aceste activități sunt eligibile și create în conformitate cu politicile Uniunii Europene, dar și a Strategiei Uniunii Europene pentru Conectivitate în Transport, în cadrul Parteneriatului Estic, dar și a Acordului de Asociere UE-RM.

Cât ține de dezvoltarea infrastructurii drumurilor, pentru anii 2018-2020 MTID își propune  următoarele:

-Construirea Centurii de ocolire a mun. Chișinău (84 km, 260 mil. EUR)

-Reabilitarea traseului național M14 Criva-Chișinău (265 km, 260 mil EUR

Proiecte de infrastructură feroviară:

-Reabilitarea liniei de cale ferată Cuciurgan (frontiera cu Ucraina) – Complexul Portuar Giurgiulești (75km, 27 mil EUR)

Proiecte de tip Quick Win

-Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii Complexului Portuar Giurgiulești (3,6 mil EUR)

-Studiu de fezabilitate pentru reabilitarea și modernizarea aeroporturilor internaționale Bălți și Mărculești (1 mil EUR)

Aici, dl Iurie Chirinciuc a specificat că în prezent, Republica Moldova are un singur aeroport de pe care se operează zboruri internaționale, acesta fiind Aeroportul Internațional Chișinău, care este dat în concesiune. În aceste condiții, MTID nu poate implementa politici având doar un singur aeroport. De aceea, dezvoltarea Aeroportului Internațional Bălți este o necesitate vitală pentru Republica Moldova.

Oficialii europeni prezenți la ședință și-au manifestat interesul de a sprijini Republica Moldova în elaborarea acestor proiecte și a îndemnat oficialii din cadrul Ministerului să depună proiectele la Cancelaria de Stat pentru a beneficia de un potențial sprijin din partea Uniunii Europene în următorii ani.

În prezent, cu sprijinul Uniunii Europene au început reformele la Î.S. CFM, dar și reparația mai multor drumuri naționale.

img_0054 img_0071

Mihaela Rotari

Share