Numeroase medalii pentru taekwondiștii moldoveni la Jocurile Balcanice 

Numeroase medalii pentru taekwondiștii moldoveni la Jocurile Balcanice 

Un succes de răsunet au obținut reprezentanții Republicii Moldova la turneul de taekwondo WTF (versiunea olimpică) din cadrul Jocurilor Balcanice, care au avut loc în orașul Dupnița, Bulgaria. Sportivii noștri au cucerit per total 8 distincții, inclusiv 3 medalii de cea mai înaltă probă, în diferite categorii de vîrstă, potrivit unui comunicat de presă. 

Astfel, realizările reprezentativei Moldovei au demonstrat o dată în plus că Federația de profil, la cîrma căreia se află Igor Iuzefovici, a făcut un pas corect atunci cînd s-a decis să schimbe, cu cîțiva ani în urmă, vectorul de dezvoltare pe plan național a acestui captivant și spectaculos gen de sport.

La Balcaniadă au participat reprezentanți a 13 țări din această regiune a Europei cu bogate tradiții în taekwondo. În cadrul selecționatei moldovenești pe prima treaptă a podiumului de premiere au urcat Serghei Uscov   (categoria juniori, antrenor Iuri Lesovoi), Chirill Stepanenco și Sofia Andreeva (ambii categoria de vîrstă copii, antrenor Maxim Lebedev).

De asemenea, de medalii de bronz s-au învrednicit Dmitri Șuleac (juniori, antrenor Iuri Lesovoi), Marina Ungureanu (seniori, antrenor Veaceslav Pascari), Silviu Catrinescu (cadeți, antrenor Igor Dmitruc), Gleb Hancu (copii, antrenor Igor Dmitruc) și Dragoș Marinescu (cadeți, antrenor Lilia Procopciuc).  

 

Doina Secrieru

Share