Noul Program de Dezvoltare Strategică al Cancelariei de Stat pentru următorii trei ani
Programul de Dezvoltare Strategică a Cancelariei de Stat pentru anii 2016-2018 (în continuare – PDS) stabileşte priorităţile de activitate, obiectivele şi programele autorităţii, precum şi tendinţele de dezvoltare a acesteia, potrivit unui comunicat de presă.
Documentul a fost elaborat în scopul asigurării unei administrări responsabile și eficiente, îmbunătățirii calității actului guvernamental, a procesului decizional și a coordonării politicilor publice, având în vedere obiectivele care derivă din Acordul de Asociere RM-UE, Programul de activitate şi Planul de acţiuni al Guvernului Republicii Moldova pentru perioada respectivă, Strategia de Dezvoltare „Moldova 2020″, Strategia națională ,,Diaspora-2025” şi alte documente strategice.
Conform PDS, un obiectiv important al Cancelariei de Stat este întărirea legăturii dintre planificarea politicilor publice şi elaborarea bugetului, precum şi creșterea eficienței cheltuielilor publice.
Cancelaria de Stat îşi propune, de asemenea, să contribuie la consolidarea colaborării cu partenerii de dezvoltare, la avansarea politicilor de reintegrare a țării, la mobilizarea diasporei Republicii Moldova pentru participarea activă la dezvoltarea sustenabilă a țării, precum şi să elaboreze şi să promoveze concepţia de reformă administrativ-teritorială a ţării. Printre obiectivele instituţiei se mai numără formarea unui efectiv de angajaţi profesionişti, modernizarea serviciilor publice, sporirea transparenţei decizionale şi consolidarea sistemului de comunicare al Guvernului.
Totodată, vor fi încurajate şi stimulate organizațiile neguvernamentale să participe la procesul de elaborare și implementare a politicilor statului în diverse domenii.
Sumele necesare implementării PDS vor fi asigurate din bugetul de stat, iar monitorizarea procesului de implementare a Programului se va efectua în baza planurilor anuale, ce vor include acţiuni concrete, termene şi responsabili de realizarea acestora.
Mihaela Rotari