Încă un caz pierdut la CtEDO! Va fi achitat prejudiciu moral suma de 12 mii de euro

La data de 19 ianuarie 2016 Curtea a făcut publică hotărârea în cauza Cazanbaev  c. Moldovei (32510/09). Potrivit deciziei, reclamantul urmează să primească 12 mii de euro drept prejudiciu moral.

În cauza Cazanbaev  c. Moldovei, reclamantul, Iurie Cazanbaev, cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1956.

La o dată nespecificată, autorităţile au pornit urmărirea penală împotriva reclamantului pentru acţiuni de ameninţare.

La 18 august 2005, colaboratorii poliţiei au efectuat o percheziţie la domiciliul reclamantului, care a declarat că poliţiştii l-au lovit cu pumnii, picioarele şi cu armele lor. Loviturile au fost aplicate în zona capului şi au corpului, ceea ce i-a provocat vomă şi sângerări la cap.

Ulterior, poliţiştii au sechestrat mai multe bunuri din apartamentul reclamantului, după care a fost dus la Comisariatul de poliţie al sectorului Centru din Chişinău. Potrivit reclamantului, poliţiştii au continuat să-l maltrateze în incinta comisariatului cu scopul de a-l forţa să semneze o declaraţie de recunoaştere a datoriei către un terţ în sumă de 40 000 dolari americani. Reclamantul a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa.

La 19 august 2005, la ora 02.45, o echipă a serviciului medical de urgenţă s-a deplasat la sediul comisariatului pentru a-i acorda ajutor medical.

La 19 august 2005, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Centru din Chişinău a declarat percheziţia ca fiind ilegală şi a dispus restituirea bunurilor.

La 22 august 2005, reclamantul, care se afla în arest, a încercat să se sinucidă.

La 30 august 2005, o comisie de experţi medico-legali psihiatri l-au examinat pe reclamant. Experţii au constatat echimoze în regiunea suborbitală, hemoragia globului ocular stâng, urme ale contuziei ţesuturilor moi ale feţei şi excoriaţii pe mâna dreaptă. Comisia a concluzionat că leziunile au fost cauzate cu un obiect contondent. Întrucât reclamantul se plângea de insomnie, cefalee şi dificultăţi de contrare, comisia a indicat efectuarea unei expertize psihiatrice în condiţii de spitalizare.

Potrivit concluziilor medicului neurolog din 16 septembrie 2005, reclamantul suferea de consecinţele unui traumatism cranian. Neurologul a depistat şi alte disfuncţii cerebrale. De asemenea, el a notat în cursul spitalizării, că reclamantul s-a plâns de mai multe ori de tulburări cerebro-astenice. 

La 22 decembrie 2005, Judecătoria Centru din Chişinău l-a găsit pe reclamant vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 155 al Codului penal („ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”). Instanţa de judecată l-a amendat cu 6 000 de lei moldoveneşti (circa 400 de euro).

Potrivit unui raport medical din 28 iulie 2010, reclamantul a suferit următoarele tulburări: insuficienţă circulatorie vertebro-bazilară post-traumatică (cauzată prin contuzie cerebelară în august 2005), cu sindromul hipertensiunii intracraniene şi vestibulo-cerebral pronunţat cu tulburări vegetative paroxistice şi permanente; sindromul astenico-nevrotic stabile decompensat. 

În august 2006, reclamantul a depus la procuratură o plângere penală denunţând relele tratamente suferite.

La 25 septembrie 2006, procurorul responsabil de cauză a clasat plângerea. La 17 noiembrie 2006, procurorul ierarhic superior a anulat această ordonanţă.

La 16 ianuarie 2007, procurorul a clasat din nou cauza, iar la 7 mai 2007, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Râşcani din Chişinău a anula ordonanţa pe motiv că ancheta nu a fost aprofundată şi a restituit cauza.

La 18 iunie 2007, procurorul a clasat din nou dosarul reclamantului, iar la 3 octombrie 2007, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Râşcani din Chişinău a anula ordonanţa şi a restituit dosarul.

La 20 noiembrie 2007, procurorul a emis o nouă ordonanţă de clasare. La 19 februarie 2008, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Râşcani din Chişinău a anula ordonanţa, motivând că verificările întreprinse de procuror sunt superficiale.

La 26 mai 2008, procurorul a clasat iarăşi cauza, iar la 21 iulie 2008, procurorul ierarhic superior a anulat această ordonanţă şi a restituit cauza.

La 6 octombrie 2008, procurorul a emis a şasea ordonanţă de clasare a cauzei. Reclamantul a atacat şi această ordonanţă.

În faţa judecătorului de instrucţie procurorul a relevat faptul că acuzaţiile reclamantului nu au fost confirmate nici de avocaţii care l-au apărat la data evenimentelor, nici de depoziţiile privind percheziţia la domiciliul reclamantului.

La 15 ianuarie 2009, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Râşcani din Chişinău a confirmat clasarea cauzei penale. Judecătorul a constatat că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, menţionând între altele că reclamantul s-a plâns de rele tratamente după pronunţarea sentinţei penale împotriva sa, ceea ce ar fi trebuit să facă în cursul procesului penal. Judecătorul de instrucţie nu s-a referit la rezultatele expertizelor medicale efectuate în perioada august-septembrie 2005.

Invocând articolul 3 al Convenţiei, reclamantul s-a plâns de maltratare de către poliţişti și invocând articolul 6 al Convenţiei, el s-a plâns de neefectuarea unei investigaţii efective şi rapide în privinţa acuzaţiilor sale de maltratare.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 din Convenție, sub aspect material și sub aspect procedural.

Ea a notat că după arestarea reclamantului, pe corpul acestuia au fost depistate mai multe leziuni, în special pe față și în partea stîngă a pieptului. Reclamantul și Guvernul au susținut poziții diferite privind sursa acestor leziuni. Reclamantul a afirmat că aceste leziuni i-au fost cauzate în timpul arestării sale și în timpul detenției, pe când Guvernul a susținut poziția autorităților naționale, și-anume că aceste leziuni au fost cauzate exclusiv în timpul arestării persoanei reclamante. Reieșind din acestea Curtea a notat că, în orice caz, este cert că poliția a folosit forța. În acest sens, a reamintit că articolul 3 din Convenție nu interzice folosirea forței în anumite situații bine definite, cum ar fi în cazul arestului. În același timp, această forță poate fi utilizată numai în condițiile când este absolut necesară și ea nu trebuie să fie excesivă (a se vedea, printre altele, Kurnaz și alții c. Turciei, nr 36672/97, § 52, 24 iulie 2007)

Or, în acest caz, autoritățile interne au concluzionat că necesitatea utilizării forței pentru arestare este necesară pe motiv că reclamantul era în stare de ebrietate și deținea arme. Cu toate acestea, Curtea a observat că autoritățile nu au stabilit că reclamantul ar fi fost agresiv în momentul arestării sale sau că a opus rezistență poliției. Nu este clar în speță dacă reclamantul era înarmat în momentul arestării. În acest sens, s–a observat că arestarea reclamantului s-a efectuat aparent în holul apartamentului acestuia și că acele două arme ale reclamantului nu au fost depistate decât după efectuarea percheziției, respectiv în camera și în subsolul acelui apartament. În cele din urmă, Curtea a observat că reclamantul a fost singur la momentul arestării și s-a confruntat cu mai mulți agenți a forțelor speciale.

Chiar dacă e să presupunem că comportamentul reclamantului poate justifica recurgerea de către autorități la aplicarea forței la momentul arestării, Curtea a notat că ținîndu-se cont de circumstanțele cauzei, forța utilizată nu a fost proporțională. Ca efect, reclamantul a fost lovit la organele vitale, în cap și pieptul, iar medicul neurolog a determinat aceste leziuni ca fiind leziuni cerebrale acute. În opinia Curții aceste leziuni urmează a apreciate ca fiind consecințe a forței excesive din partea poliției.

Avînd în vedere cele enunțate mai sus în corelație cu toate probele prezentate, Curtea a considerat că nu a stabilit că utilizarea forței împotriva reclamantului a avut loc ca consecință a unei stricte necesități provocate de comportamentul reclamantului. Mai mult, Curtea a considerat că în orice caz, forța utilizată este excesivă. În consecință a avut loc o încălcare, sub aspectul material, al articolului 3 al Convenției.

Curtea a notat că Guvernul a criticat reclamantul pentru faptul că a depus în mod oficial plîngerea sa de maltratare la un an după consumarea faptului, adică la 18 august 2006. Cu toate acestea, Curtea a remarcat faptul că la cîteva saptămâni după arestarea sa, reclamantul s-a plâns medicilor de brutalitatea poliției și că aceste afirmații se conțin în raportul de expertiză psihiatrică din 25 octombrie 2005. Nu există nici o îndoială că autoritățile au luat cunoștință de acest raport, or ei înșiși au chemat medicii și au solicitat expertiza psihiatrică pentru a-i fi determinată responsabilitatea penală. Curtea a reaminitit, în acest sens că realizarea unei plîngeri penale în mod formal nu poate fi un element decisiv din moment ce  informațiile au fost aduse la cunoștința autorităților în ceea ce privește încălcarea articolului 3 dă naștere la ipso facto în temeiul articolului 3 al Convenției, astfel apare obligația statului de a efectua o investigație efectivă (El-Masri, § 186 in fine și Gorgiev v. fosta Republică Iugoslavă Macedonia, nr 26984/05, § 64, 4.19.2012).

Curtea a notat că urmărirea penală a fost clasată de 5 ori de către procurorul ierarhic superior și de către judecătorul de instrucție pe motivul unei anchete ineficiente. Aceste anulări succesive au durat aproape 2 ani și cinci luni. Această perioadă pare excesivă și nu poate fi imputată reclamantului.

Curtea a observat că urmărirea penală nu a furnizat un răspuns la întrebarea dacă leziunile aduse reclamantului au avut ca scop stăpânirea comportamentului acestuia. De asemenea, se relevă faptul că procurorii nu au reușit să identifice ofițerii de poliție responsabili pentru maltratarea reclamantului . Prin urmare, Curtea a constatat că autoritățile competente nu au luat măsuri decisive pentru elucidarea circumstanțelor cauzei și că au acceptat versiunea evenimentelor prezentată de poliție.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că ancheta efectuată de către autoritățile de stat nu au îndeplinit criteriile de „rapiditate” și eficiență, în sensul articolului 3 din Convenție. 

Reclamantul a pretins suma de 25,000 euro cu titlu de prejudiciu material, 50,000 euro cu titlu de prejudiciul moral și 2,100 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului cu titlul de prejudiciu moral suma de 12, 000 de euro moștenitorului reclamantului și suma de 1,500 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către A. Briceac, avocat din Chișinău.

Mihaela Rotari