MTID a făcut anunțul! Iată ce se va întâmpla începând cu 18 noiembrie!
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor anunță că obiectele funerare vor fi scoase de pe marginea drumurilor. Astfel, începând cu data de 18 noiembrie, drumarii însoțiți de un grup de preoți vor începe demontarea acestor obiecte pe traseul R3 Chișinău-Hîncești, de la kilometrul O.
Timp de trei luni, autoritățile publice locale au informat oamenii despre intrarea în vigoarea a acestui regulament, iar rudele persoanelor decedate urmau să scoată singure crucile sau monumentele amplasate pe marginea drumurilor. În caz contrar, acestea au fost informate că drumarii vor scoate funerarele și le vor duce în locuri speciale, ca mai apoi să fie oferite de preoți la înhumarea persoanelor social-vulnerabile.
Acest regulament a intrat în vigoare în luna august a anului curent și a fost aprobat în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii, dar și Mitropolia Moldovei. La începutul anului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a organizat un grup de lucru format din specialiști din domeniul transporturilor, dar și membrii ai ONG-urilor și societății civile, unde au analizat această problemă. Ulterior, documentul elaborat a fost supus dezbaterilor publice.
Maria Roșca