Ministrul Munteanu și-a mutat oficiul…pe Nistru: „Vom avea mai multe demiteri”

Ministrul Munteanu și-a mutat oficiul…pe Nistru: „Vom avea mai multe demiteri”

Ministrul în exercițiu al Mediului Valeriu Munteanu s-a pus serios pe capul celor care pescuiesc ilegal în lacuri și râuri.

După ce a semnat ordinul prin care pescuitul industrial/comercial este interzis în obiectivele acvatice piscicole naturale, ministrul și-a „mutat” ieri, 30 noiembrie, oficiul pe râul Nistru.

„Având o mulţime de sesizări și plângeri de la cetățeni, pescari amatori și ong-uri, am efectuat astăzi o vizită inopinată pe lacul de acumulare Dubăsari, de pe fl. Nistru, unde este interzis categoric pescuitul industrial.
Am descoperit acolo sute de plase, întinse de braconieri, care, culmea!, şi-au continuat activitatea şi după apariţia noastră, convinşi, probabil, că nu vor fi traşi la răspundere, fiind protejaţi, după cum chiar ei ne-au mărturisit ulterior, de inspectorii de la Serviciul Piscicol, cărora le achită regulat dijmă.

După ce am ridicat şi tăiat câteva plase, unele de peste 400 de metri, am lăsat în grija inspectorilor de mediu, delegaţi special din aparatul central al Inspectoratului Ecologic, curăţirea Nistrului de plase şi documentarea cazurilor depistate” – astfel a explicat Valeriu Munteanu motivul activității sale pe Nistru.

Ministrul a spus că, cu siguranță, în rezultatul deplasării, vor fi mai multe demisii și demiteri.

„Mulţumim reprezentanţilor Federaţiei Naţionale de Pescuit Sportiv, unicii care au ţinut piept până acum infractorilor de la Dubăsari, fiind deseori supuşi intimidărilor şi presiunilor din partea „stăpânilor” de pe Nistru. Acum aceștia au un partener de încredere — Ministerul Mediului al Republicii Moldova”, a mai scris el.

Precizăm că, anual, la sfârșit de noiembrie, Ministerul Mediului publică ordinul de aprobare a cotelor pentru pescuitul industrial/comercial în obiectivele acvatice piscicole naturale pentru anul viitor. În anul 2016 pescuitul industrial nu va fi profesat, cauzele fiind indicate în preambulul actului normativ – Ordinul nr.113 din 25 noiembrie 2015 ”Cu privire la pescuitul industrial/comercial pentru anul 2016”.

peste1 peste2 peste3 peste4 peste5

Share