Ministrul Jizdan: Pentru a crește în continuare o Moldovă frumoasă și prosperă, e necesar să avem grijă de copiii ei

Ministrul Jizdan: Pentru a crește în continuare o Moldovă frumoasă și prosperă, e necesar să avem grijă de copiii ei

La data de 25 august curent, a avut loc un eveniment dedicat celei de-a 25-a aniversări a Zilei Independenței Republicii Moldova, marcat printr-un concert de caritate la Ministerul Afacerilor Interne, destinat colectării de fonduri pentru asistența copiilor victime ale abuzurilor și neglijării.

În cadrul evenimentului au participat conducerea MAI, Președintele Parlamentului, Adrian Candu, șeful Delegației UE în RM, Pirkka Tapiola, Ambasadori, miniștri și alți invitați.

Șeful Delegației UE, Pirkka Tapiola a adus felicitări celor prezenți cu ajunul Zilei Independenței RM și cu cea mai importantă alegere pe care Republica Moldova a făcut-o, această alegere fiind parcursul european.

În acest sens, Pirkka Tapiola a vorbit despre copiii care sunt viitorul dar și cea mai vulnerabilă parte a societății, totodată, oficialul a menționat precum că unul din scopurile principale a Ministerului Afacerilor Interne este să-i protejeze.

Ministrul Alexandru Jizdan, a mulțumit invitaților pentru implicarea în acest act de caritate și despre acțiunile poliției care se implică în prevenirea și combaterea fenomenului de violență în familii, care afectează societatea în care trăim.

“Noi, echipa Ministerului de Interne am hotărât să marcăm această sărbătoare prin acest eveniment de caritate, deoarece înțelegem că pentru a crește în continuare o Moldovă frumoasă și prosperă, e necesar să creștem și să avem grijă de copiii ei. Nu putem schimba trecutul acestui pământ străbun, dar putem influența viitorul, prin fapte bune și dragoste de oameni”, a menționat ministrul Alexandru Jizdan în discursul său.

Menționăm că anual, în jur de 3000 de copii suferă în urma violențelor în familie, iar de la începutul acestui an poliția a inițiat 58 de cauze penale în acest sens.

Donațiile acumulate vor fi folosite pentru asistența copiilor victime ale abuzului și neglijării, de către Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, organizație neguvernamentală din Republica Moldova care din anul 1997 promovează drepturile copiilor.

La eveniment au evoluat Orchestra-model DTC și corul Credo, Orchestra fraților Advahov, Vali Boghean & Band și alți interpreți autohtoni.

2 1 4 5 6 7 8

Mihaela Rotari

 

Share