Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis un ordin prin care a adresat o solicitare conducerii USM. Iată despre ce e vorba!
Ministerul Educației Culturii și Cercetării reacționează în urma sesizărilor parvenite privind încălcarea prevederilor Regulamentului-cadru privind organizarea admiterii în ciclul I – studii superioare de licență pentru anul universitar 2017/2018, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 272 din 02.05.2017 și a ordinului nr. 273 din 02.05.2017 privind stabilirea termenelor de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul I – studii superioare de licență și în ciclul II – studii superioare de master, pentru anul 2017/2018 de către Universitatea de Stat din Moldova.
Într-un comunicat al instituției se menționează că, ”Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis un ordin prin care solicită conducerii USM respectarea actelor legislative și normative privind admiterea 2017, precum și reexaminarea deciziilor cu referință la alocarea locurilor din bugetul USM, cu informarea ulterioară a Ministerului despre acțiunile întreprinse”.
De asemenea, prin același ordin a fost dispusă constituirea unei Comisii de control privind organizarea sesiunii de admitere pentru anul de studii 2017/2018 în toate instituțiile superioare de învățământ din țară. Comisia își va începe activitatea odată cu finalizarea etapei a II-a a procesului de admitere și va informa Ministerul asupra rezultatelor acestui control.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va emite ulterior un comunicat în baza concluziilor Comisiei de control.
Mihaela Rotari