MAIA a desemnat „Cel mai iscusit tăietor al viței de vie”

MAIA a desemnat „Cel mai iscusit tăietor al viței de vie”

„Ramura vitivinicolă reprezintă un domeniu important al economiei naționale, ce oferă locuri de muncă pentru 15% din populația activă a țării. Este important ca tinerii specialiști care absolvesc instituțiile de învățământ profesional tehnic să fie bine pregătiți pentru a se angaja cu succes în întreprinderile vinicole, dar și a păstra tradițiile seculare ale neamului”, a spus Nicolae Olaru, Viceministrul MAIA.

“Formarea competențelor profesionale ale elevilor în corespundere cu cerințele pieței muncii este o prioritate a Ministerului Educației. Astfel de activități contribuie la creșterea calității în învățământul profesional tehnic, ceea ce reprezintă unul din obiectivele Strategiei de dezvoltare a învățământului profesional tehnic pentru anii 2013-2020”, a spus Doina Soltan, Consultant superior, Direcţia Învățământ secundar profesional şi mediu de specialitate, Ministerul Educației.

În cadrul Concursului „Cel mai iscusit tăietor al viței de vie” elevii au susținut trei probe – prezentarea echipei și a instituției de învățământ, demonstrarea cunoștințelor teoretice și abilităților practice. Proba practică, ce constă din executarea operațiunii de tăiere în uscat a viței de vie, s-a desfășurat pe plantația viticolă de soiul Bastardo de Magaraci a Colegiului Național de Viticultură și Vinificație (CNVV) din Chișinău. La evaluarea  deprinderilor practice s-a ţinut cont de calitatea tăierii şi numărul de butuci tăiaţi timp de 45 minute.

Câștigătorul concursului care s-a remarcat prin abilitățile sale practice este elev în anul IV la CNVV din Chișinău, la specialitatea Horticultură și Viticultură,  obținând titlul de „Cel mai iscusit elev la tăierea viței de vie” 2016. „Sunt foarte bucuros pentru obținerea acestui rezultat. După absolvire îmi doresc să activez în calitate de agronom și sunt sigur că acest titlu mă va ajuta să mă angajez mai ușor în domeniul vinificației” , a spus câștigătorul competiției, Adrian Severin.

Echipele și elevii clasați pe primele locuri au obținut diplome din partea MAIA, precum și premii bănești și cadouri din partea Oficiului Național al Viei și Vinului și Organizația People in Need.

NOTĂ: Tăierea viței de vie este o competență profesională pentru elevii care studiază profesiile și specialitățile din domeniul viticulturii şi vinificaţiei. Anual în Moldova se pregătesc în jur de 100 de specialiști în viticultură și oenologie la diferite trepte de învățământ: Școlile profesionale din Leova și Nisporeni, Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Stăuceni, Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Colegiul Agricol din Țaul. Ulterior absolvenții se pot angaja în cele peste 90 de întreprinderi vitivinicole din țară. Industria vinicolă este un domeniu de perspectivă al economiei naționale. Potrivit unor estimări recente ale MAIA, sectorul vitivinicol oferă locuri de muncă pentru aproximativ 300 de mii de oameni din întreaga țară (15% din populația activă). De menționat că Republica Moldova cu sprijinul Uniunii Europene desfășoară în prezent o amplă reformă a învățământului profesional-tehnic cu scopul de a pregăti specialiști calificați în diverse domenii, în corespundere cu necesitățile economiei naționale.

2 3

Mihaela Rotari

Share