Doi cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Federația Rusă, iar unul a fost deportat

Doi cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Federația Rusă, iar unul a fost deportat

În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale: 

– șase persoane au încălcat regimul de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– un cetăţean străin a depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– patru tentative de traversare a frontierei de stat în baza actelor de călătorie contrafăcute;
– o persoană aflată în conflict cu legea a fost reținută într-un punct de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.

Potrivit informațiilor deținute, doi cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Federația Rusă, iar unul a fost deportat. În Uniunea Europeană a fost limitată intrarea pentru doi conaționali, altul a fost deportat.

Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul a constituit 40 462 traversări persoane și 10 992 unități de transport.

Maria Roșca
Share