Importuri de produse farmaceutice prin intermediul companiilor intermediare înregistrate în zonele „off-shore”
În cadrul unei cauze penale, Procuratura municipiului Chişinău şi Serviciul de Informaţii Securitate în comun cu Direcţia de Poliţie a municipiului Chişinău şi au identificat şi documentat o schemă frauduloasă de evaziune fiscală de proporţii, implementată de către unii agenţi economici specializaţi în importul şi comercializarea produselor farmaceutice în Republica Moldova, inclusiv şi asigurarea instituţiilor medicale din ţară cu medicamente în baza licitaţiilor publice centralizate – anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Potrivit materialelor acumulate în cadrul urmăririi penale, importurile de produse farmaceutice se realizau prin intermediul companiilor intermediare înregistrate în zonele „off-shore” în vederea camuflării preţurilor reale la medicamente, stabilite de producător, declarând organelor vamale şi de control ale Republicii Moldova preţuri majorate de trei ori, fapt ce se reflecta în costurile finale pentru consumatori.
Astfel, agenţii economici investigaţi în acest sens, au importat pe parcursul 2013 – 2016 produse farmaceutice din India, China, la preţuri majorate prin intermediul companiilor off-shore, în valoare de peste 15 milioane lei.
În rezultat, la data de 29.05.2017, procurorii şi ofiţerii SIS au descins simultan la nouă adrese din mun. Chişinău, fiind ridicate acte contabile, ştampile, înscrisuri de ciornă, calculatoare, purtătoare de informaţii electronice şi bani cash în sumă de circa 42 de mii de dolari SUA.
Procurorii şi Ofiţerii SIS continuă acţiunile în cadrul urmăririi penale.
Mihaela Rotari
Guvernarea incearca sa reduca preturile, sa ofere consultatii gratuite, tratamente gratuite si iata cu ce se ocupa oamenii nostri, cum la naiba sa reusesti ceva in tara noastra cind lumea e atit de degradata?
Trebuie inchisoare si nu arest la domiciliu ca doar asa o sa poata fi prevenite urmatoarele acte de coruptie.