Iată cum și-a petrecut weekend-ul premierul Chiril Gaburici!(foto)

Iată cum și-a petrecut weekend-ul premierul Chiril Gaburici!(foto)

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut un sfîrșit de săptămână foarte activ. Acesta a desfășurat ședințe, a mers la întîlniri și a continuat să cunoască realitatea din domenii de maximă importanță.

Astfel, sâmbătă, 21 februarie, el  i-a convocat în ședință pe șefii instituțiilor de stat care administrează și supraveghează livrarea medicamentelor către spitalele din țară. În cadrul acesteia, s-au întrunit ministrul Sănătăţii, Mircea Buga, ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, directorul Agenţiei de Achiziţii Publice, Simion Botnari, directorul general al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, şeful Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Alexandru Coman și şeful Inspectoratului General de Poliţie, Ion Bodrug. Aceasta după ce în dimineața zilei, premierul a vizitat două dintre cele mai mari spitale din țară, Institutul Oncologic și Spitalul de Urgență din Chișinău. La finalul vizitei, el a declarat că situația este regretabilă, iar din cauza că unii furnizori nu își onorează angajamentele contractuale, rezervele spitalelor sunt mai mici decât de obicei.

Duminică, 22 februarie, prim-ministrul Chiril Gaburici a vizitat Combinatul de panificație „Franzeluța”, unde a discutat cu angajații și a văzut în ce condiții muncesc aceștia. În plus, șeful Executivului a mers prin halele de producere, două dintre care au fost dotate anul trecut cu utilaj modern, și s-a documentat cu procesul de producere, în special la o nouă linie unde în curând se va face pâinea socială „Chișinău”. Acest tip de pâine dispăruse de pe rafturile din magazine la sfârșitul anului trecut, din cauza utilajului vechi, care se defectase.

Înainte de a merge la Franzeluța, premierul a trecut și prin piața de lângă casa sa, a cumpărat mere și a discutat cu cei de acolo.

gab gab1 gab2 gab3 gab4 gab5 gab6 gab7 gab8 gab9 gab10 gab11 gab12 gab13 gab15

Share