I-a promis în loc de muncă la o grădiniță în Grecia, dar a impus-o să presteze servicii sexuale
Prin sentinţa Judecătoriei Bălţi un bărbat a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de fiinţe umane, anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Potrivit Procuraturii din Glodeni, în 2014, un bărbat din Bălţi a recrutat o femeie de 26 de ani, căreia i-a promis un post de muncă bine plătit într-o grădiniţă de copii din Atena, Grecia. Ajunsă la locul destinaţiei, însă victima a fost impusă să presteze servicii sexuale contra plată timp de două săptămâni.
Femeia a reuşit să anunţe poliţia din Atena, fiind plasată într-un centru de reabilitare, după care a fost transportată acasă.
Pentru comiterea traficului de fiinţe umane, inculpatul a fost condamnat la 12 ani închisoare în penitenciar de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac.
Doina Secrieru