Gherman: Constituţia ţării este cea care asigură funcționalitatea ireproșabilă a instituțiilor democratice

Gherman: Constituţia ţării este cea care asigură funcționalitatea ireproșabilă a instituțiilor democratice

Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a adresat astăzi un mesaj cu ocazia Zilei Constituției Republicii Moldova.

Vă prezentăm mai jos mesajul integral:

„Constituția Republicii Moldova, ca stat independent și suveran, a fost aprobată în forul legislativ la 29 iulie 1994. În aceşti 21 de ani de existenţă, Legea fundamentală  a stabilit  principiile politice, sociale şi economice de funcţionare a statului cu un sistem politic pluralist şi a constituit o garanţie a drepturilor fundamentale ale omului.

Dar cel mai important factor – Constituția Republicii Moldova, reflectând evoluțiile din societate, reprezintă nivelul democrației la care am ajuns. Astăzi, Constituția ţării inspiră credință națiunii că avem un stat de drept, unde domină legea și sunt respectate drepturile fundamentale ale omului.

Este cert faptul că Legea fundamentală în stat trebuie să fie cu şanse reale de a rezista probei timpului şi schimbărilor oportunităţilor şi ideilor din societate. Constituţia ţării nu este ceva imuabil, ea urmând să se adapteze la evoluţiile şi transformările politice, economice şi sociale ale ţării pe care o guvernează. Circumstanţele politice de actualitate ne aduc din nou în faţa textului Constituției. Admitem iminenţa oportunităţii de a ne expune, împreună, în cadrul unui referendum constituțional, pe marginea unuia dintre cele mai semnificative și vulnerabile articole din Constituție – Art.78, care vizează modalitatea de alegere a Președintelui Republicii.

Acest exercițiu va contribui la perfecționarea relaţiilor dintre popor și elita guvernatoare în spiritul conduitei de democraţie reprezentativă, asigurând adecvarea normelor naționale la spiritul celor europene și implementarea valorilor democratice autentice, în primul rând, în conştiința colectivă a poporului moldovean.

Constituţia ţării este cea care asigură funcționalitatea ireproșabilă a instituțiilor democratice, consfințeşte principiul democratic de separare a puterilor în stat si, desigur, suveranitatea națională, care aparține poporului.

O Constituţie bună este un semn clar al gradului de maturitate şi de democraţie al unui sistem constituţional. O astfel de Constituţie, la necesitate, o vom  perfecţiona împreună: poporul şi aleşii poporului. Numai aşa vom reuşi să construim un stat modern.”

 

Mihaela Rotari

 

Share