Tone de alcool fără acte de proveniență, confiscate de poliţie

Tone de alcool fără acte de proveniență, confiscate de poliţie

La 27 iulie, curent, angajații Direcției Operațiuni Speciale a Inspectoratului Național de Investigații au documentat activitatea infracțională a unei întreprinderi din orașul Ialoveni.

Astfel, în urma percheziției efectuate, polițiștii au  depistat  și ridicat circa 28 de tone de alcool etilic, vase din plastic cu volumul de 1 000 de litri fiecare, trei pompe cu ajutorul cărora se pompa alcoolul etilic. Alcoolul a fost ridicat, sigilat și lăsat în incinta construcției.

Anterior, la 18 martie, curent, au mai fost efectuate percheziții la aceiași întreprindere, unde la fel au fost depistate și ridicate circa 31 de tone de alcool etilic, însă factorii de decizie ai întreprinderii au continuat să presteze în continuare astfel de servicii infracționale.

La fel, la 27 iulie, curent, angajații INI au stopat la intrare în satul Gordineştii Noi, orașul Edineţ, două mijloace de transport de model „VW Transporter” și „Mercedes”, conduse de doi bărbați domiciliați în raionul Edineț.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate,  în automobile, s-au depistat circa 30 de vase de alcool etilic cu volumul de 200 de litri fiecare, estimate la circa 100 de mii de lei. Alcoolul etilic era transportat prin contrabandă în Ucraina.

În aceste cazuri au fost inițiate cîte o cauză penală în baza art. 250 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz” se pedepsesc cu amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei.

 

Maria Roşca

 

Share