Gaburici susţine ideea creării unui Birou de promovare a valorilor culturale naţionale

Gaburici susţine ideea creării unui Birou de promovare a valorilor culturale naţionale

Şeful Cabinetului de miniştri, Chiril Gaburici, s-a întâlnit vineri cu reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor din Moldova. „Cred că nu exagerez dacă voi spune că oamenii de creaţie, scriitorii văd realitatea altfel. De aceea, aş fi bucuros să ne spijiniţi în eforturile noastre de a comunica cetăţenilor, într-un limbaj apolitic, despre reformele pe care le promovăm”, a declarat Premierul în debutul discuțiilor.

Participanţii la dialog au făcut schimb de opinii pe marginea evoluţiilor social-culturale din societate, subliniind locul şi rolul scriitorului în contextul democratizării şi modernizării ţării. Chiril Gaburici le-a vorbit interlocutorilor despre oportunitatea consolidării unităţii naţionale, ca fiind una dintre priorităţile sale, în calitate de Prim-ministru. „Vreau să cred că, în aceste momente foarte deficile pentru noi, pentru țara noastră, Dumneavoastră, scriitorii, pe lângă actul scrisului, vă veţi asuma și un rol social cu responsabilități mari”, a spus Şeful Executivului.

În urma discuțiilor, s-a convenit ca, în termeni rezonabili, în cadrul Uniunii Scriitorilor din Moldova să fie creat un Birou de promovare a valorilor culturale naţionale. Din cadrul acestuia vor face parte oameni de creaţie, scriitori, artişiti, care se vor deplasa prin localităţile din țară pentru a promova tradiţiile, valorile şi cultura naţională.

Un alt subiect de actualitate a vizat necesitatea lansării unei reviste literare, fondate de Uniunea Scriitorilor din Moldova. Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, a remarcat că pentru lansarea acestui proiect este nevoie de un suport financiar din partea statului. „Actualul statut al scriitorului din Moldova nu ne permite să avem o astfel de revistă în ţară”, a afirmat Arcadie Suceveanu. Premierul Chiril Gaburici a declarat că va promova iniţiativa de a modifica cadrul legal naţional, în vederea elaborării unui proiect de lege care ar prevedea finanţarea revistelor de cultură.

La finalul întrevederii, Premierul Gaburici a anunțat că va oferi Uniunii Scriitorilor din Moldova un automobil, destinat bunei funcţionări a Biroului de promovare a valorilor culturale naţionale. Săptamâna viitoare, cadoul oferit de către Guvern, va ajunge la beneficiari.

Scriitorul Arcadie Suceveanu a promis că Uniunea Scriitorilor se va alătura iniţiativelor Premierului Chiril Gaburici şi va contribui la consolidarea unităţii naţionale, subliniind că limbajul scriitorului are o putere de sensibilizare de necontestat.

Maria Roşca

Share