Foto// Ce au făcut ieri Timofti și Băsescu
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și Traian Băsescu, fost președinte al României, au vizitat ieri, 3 aprilie a.c., Biserica de lemn în stil maramureșean „Sfinții Martiri Brâncoveni” și Cetatea din orașul Soroca.
Domnii Nicolae Timofti și Traian Băsescu au fost salutați de președintele raionului Soroca, Victor Său, după care au asistat la un serviciu divin oficiat de un sobor de preoți. Parohul bisericii, părintele Sorin Huluţă, a declarat că în timpul vizitei oficiale a președintelui Nicolae Timofti pe 3 mai 2012 la București, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că România dăruieşte Republicii Moldova o biserică de lemn în stil maramureșean. Locașul sfânt, construit de meșteri de peste Prut, are o înălțime de aproape 30 de metri și poate găzdui 200 de enoriași.
ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a precizat că domnii Nicolae Timofti și Traian Băsescu sunt indicaţi în calitate de ctitori ai bisericii, datorită contribuţiei aduse la edificarea locaşului sfânt.
Președintele Timofti a mulțumit statului român pentru aportul adus la realizarea unor importante proiecte culturale și educaționale în țara noastră.
Traian Băsescu a reiterat angajamentul României de a sprijini necondiționat Republica Moldova și a subliniat că limba română și religia creștină reprezintă cei doi piloni ai conștiinței naționale românești.
Ulterior, președintele Nicolae Timofti și Traian Băsescu au făcut o excursie la Cetatea din localitate, aflată în reconstrucție. Directorul muzeului cetăţii, Nicolae Bulat, i-a informat pe oaspeți că fortăreața de pe malul Nistrului a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea și apoi fortificată în secolul al XVI-lea de domnitorul Petru Rareș.
În urma lucrărilor de renovare, finanțate de Uniunea Europeană în cadrul proiectului transfrontalier „Bijuterii medievale”, în valoare de 2 milioane de euro, cetatea își va recăpăta aspectul inițial.
Nicolae Timofti și Traian Băsescu au discutat cu locuitorii orașului, care le-au urat succes în activitatea pe care o desfășoară.
Mihaela Rotari