Fostul ministru al Sănătății şi directorul Centrului Naţional de Medicină Urgentă, reținuți pentru 72 de ore

Fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, şi directorul Centrului Naţional de Medicină Urgentă, Gheorghe Ciobanu, au fost reținuți pentru 72 de ore de ofițerii CNA într-un dosar de corupție.

„Au fost reţinuţi pentru 72 de ore directorul spitalului de urgenţă şi fostul ministru al sănătăţii. Sunt bănuiţi pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu”, a declarat şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu, informează independent.md.

Angajaţii CNA şi ai Procuraturii Anticorupţie efectuează astăzi mai multe percheziţii în instituţii publice în contextul unui dosar de corupţie legat de achiziţii publice şi aranjarea unor licitaţii de procurare a medicamentelor şi echipamentelor medicale.

În dosar sunt vizate mai multe instituţii printre care Institutul Oncologic, Spitalul Republican, Centrul Republican de Diagnostic, Spitalul de Urgență și Agenția Medicamentului.

Share