Expertul Republicii Moldova Aliona Grossu, membru al Comitetului Consultativ al Convenției-cadru pentru minoritățile naționale
La 13 ianuarie 2016 în cadrul reuniunii Delegaților Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei au avut loc alegerile experților din partea Republicii Moldova, Irlandei și fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în vederea suplinirii poziţiilor de membru al Comitetului Consultativ al Convenției-cadru pentru minoritățile naționale.
În baza concursului național Guvernul Republicii Moldova a înaintat trei reprezentanți pentru ocuparea poziției respective. În rezultatul procedurii de alegeri, delegațiile statelor membre ale Consiliului Europei au sprijinit candidatura dnei Aliona Grossu cu majoritatea de voturi.
Dna Aliona Grossu a exercitat și anterior această poziție, iar în prezent la nivel național este consultant superior al organizației Comunității Evreiești din Republica Moldova.
Maria Roşca