Ex-premier: “Este o formă, fără de precedent, de intimidare psihică”

Ex-premier: “Este o formă, fără de precedent, de intimidare psihică”

Nu intenționez să mă amestec în actul de justiție, dar reținerea unor rude apropiate ale unor politicieni, în pline negocieri, este o formă, fără de precedent, de intimidare psihică. O postare de acest gen a fost făcută de ex-prim-ministrul Ion Sturza pe pagina sa de facebook.

Referindu-se la situația social-politică din prezent, Ion Sturza a spus că, riscăm să rămânem fără salarii, pensii, în imposibilitate chiar de a face intervenții chirurgicale de urgență, și pe întuneric la propriu. “Țara trebuie guvernată. Guvernată nu de iluzii, ci de cei care au primit, fie și cam blejit, mandatul poporului la alegeri…”, a explicat el.

Omul de afaceri a făcut și un avertisment: “Aș vrea să îi avertizez și pe cei care doresc cu tot dinadinsul să mai adaoge o gaură, două în barca naufragiată: să nu o facem. Ne ocupăm de frustrări și supărări după ce trece furtuna”.

În context, ex-premierul a declarat că “nici procurorii nu ar trebui să facă aluzii străvezii la adresa politicienilor implicați în negocieri. Dar nici politicienii să nu atace instituțiile statului cu mesaje demagogice și populiste”.

„Și încă ceva, nu intenționez să mă amestec în actul de justiție, dar reținerea unor rude apropiate ale unor politicieni, în pline negocieri, este o formă, fără de precedent, de intimidare psihică. Justițiarii nu trebuie să facă politică!”, a spus el.

Ion Sturza menționat și faptul “că unora la Chișinău nu le dă liniște „faima” lui Tsipras. Construiesc strategii anti-FMI și EU pe axa Moscova-Pekin”. „Lăsați-o baltă! Casele voastre nu sunt pe Baikal, sunt la Geneva”, a conchis omul de afaceri.

 

Mihaela Rotari

Share