Prinși cu mâța-n sac! Doi poliţişti, cercetaţi penal pentru că ar fi extorcat şi primit 5 000 de euro
Doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana au fost reţinuţi de către ofiţerii CNA, SIS şi procurorii anticorupţie. Oamenii legii sunt cercetaţi penal pentru corupere pasivă.
Potrivit denunţătorului, cei doi ar fi extorcat şi primit de la administratorul unui S.R.L. suma de 5 000 de euro pentru ai fi restituite computerele ridicate de la sediul întreprinderii în rezultatul unei percheziţii efectuate de către aceştia. Totodată, oamenii legii ar fi promis să nu-i mai creeze impedimente în activitate.
În rezultatul efectuării acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţie, locotenent majorul si maiorul de poliţie au fost prinşi în flagrant delict în incinta unui local din Chişinău. La momentul reţinerii, mijloacele băneşti în sumă de 5 000 de euro se aflau în geanta personală a unuia din suspecţi şi au fost predate benevol. Cei doi sânt în custodia CNA pentru 72 de ore şi se află în Izolatorul de urmărire penală al Centrului.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 324 alin. 3), lit. b) Cod Penal al R. Moldova.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, oamenii legii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Conducerea urmării penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupţie.
Mihaela Rotari