Eugen Tomac a depus în Parlamentul României proiectele de lege privind votul prin corespondenţă

Eugen Tomac a depus în Parlamentul României proiectele de lege privind votul prin corespondenţă

Preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac, a depus, miercuri, 04 martie 2015, în Parlamentul României, două iniţiative legislative, adoptarea cărora ar facilita desfăşurarea, în condiţii optime, a procesului electoral: proiectul de lege privind votul electronic şi, respectiv, proiectul de lege privind votul prin corespondenţă.

„Parlamentarii români au respins, la sfârşitul sesiunii parlamentare trecute, proiectul votului prin corespondenţă, iniţiat de mine. Eu, însă, voi insista până când aceştia vor înţelege că realitatea milioanelor de români de peste hotare impune adoptarea unor măsuri complementare votului tradiţional prin prezentare la urne. Tocmai de aceea, am revenit cu o versiune îmbunătăţită a proiectului votului prin corespondenţă, precum şi cu o iniţiativă nouă – cea cu privire la votul electronic”, a spus Eugen Tomac.

Cele două proiecte de lege introduc posibilitatea pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a vota prin corespondenţă sau electronic în cadrul alegerilor parlamentare, a alegerilor pentru Parlamentul European sau a celor prezidenţiale.
„Timp de mai bine de două luni, proiectele s-au aflat în dezbatere publică. Acum deputaţii şi senatorii urmează să demonstreze cât de sinceri sunt atunci când declară că le pasă de românii din afara hotarelor. Garantarea, pentru toţi cetăţenii români, idiferent unde locuiesc, a dreptului constituţional la vot este una dintre cele mai importante obligaţii ale statului român”, a explicat Eugen Tomac.
Proiectele de lege au intrat în procedura legislativă a Parlamentului, urmând a fi dezbătute în plenul celor două Camere după încheierea acesteia.

Maria Roșca

Share