Două permise de conducere care nu aparțin niciunui stat, depistate

Două permise de conducere care nu aparțin niciunui stat, depistate

În ultimele 48 de ore, angajații Poliției de Frontieră au depistat două permise de conducere care nu aparțin niciunui stat (fanteziste). Documentele prezentate la controlul de frontieră de către un cetățean al R.Moldova și altul al Turciei vor constitui motiv de cercetare penală a acestora.

În primul caz, înregistrat în punctul de trecere Tudora, moldoveanul de 29 de ani s-a prezentat la volanul unui Audi 100, cu numere de înmatriculare moldovenești. La solicitarea polițistului de frontieră, acesta a prezentat toate documentele care-i permitea trecerea frontierei de stat, printre care s-a depistat permisul de conducere care nu corespundea niciunei rigori, nefiind incluși careva indici ce ar sugera țara emitentă. Permisul a fost ridicat și transmis la expertiză, iar moldoveanul și-a continuat drumul, însă deja ca pasager.

În punctul de trecere Palanca, pentru efectuarea formalităților necesare de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un cetățean al Turciei, în vârstă de 22 de ani. Tânărul conducea un BMW 320, înmatriculat în Lituania. Urmare a controlului documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au identificat permisul de conducere fantezist. Cetățeanul Turciei a declarat că și-a perfectat permisul prin intermediul unui site specializat, considerând că astfel va avea posibilitatea să călătorească în orice țară a lumii. Și în acest caz, documentul va fi supus expertizei, iar la volanul mașinii a urcat o altă persoană, care însoțea cetățeanul turc.

Mihaela Rotari

Share