(DOC) Iată cine va deține funcțiile de director și vicedirector la Agenția Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor!

(DOC) Iată cine va deține funcțiile de director și vicedirector la Agenția Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor!

Viorel Moșneaga urmează să fie numit în funcția de director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, pe un termen de 7 ani – potrivit unui proiect de hotărâre înregistrat în Parlament, ce urmează a fi examinat și adoptat în plen.

Potrivit documentului, Irina Gutnic va fi numită director general adjunct al Agenției, pe un termen de 7 ani.

Totodată, Eugenia Eni, Angela Nani, Petru Oprea, Alexandru Ciuș și Iacob Plămădeală urmează să fie numiți în funcțiile de consilieri pentru soluționarea contestațiilor.

Precizăm că, proiectul de hotărâre a fost înregistrat în Parlament la 16 iunie curent. Numirea acestora vine după ce Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a desfășurat un concurs deschis.

Potrivit legii, directorul general va avea un salariu brut de 9.585 de lei. Vicedirectorul va ridica lunar 9.500 și, respectiv, 8,700 de lei lunar, iar un consilier va fi remunerat cu 8.100 lei.

Amintim că, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în achiziții publice este o autoritate publică autonomă și a fost creată în anul 2016. Instituția va dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară.

Doina Secrieru

Share