Contractele cu PA&CO Internațional vor fi reziliate, la propunerea MTID

Contractele cu PA&CO Internațional vor fi reziliate, la propunerea MTID

Ieri, 25 aprilie 2017, a avut loc ședința Comitetului de supraveghere al Proiectului de susținere a Programului în sectorul drumurilor și a căilor ferate, care a fost prezidată de Pri-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate subiectele privind soluțiile la problemele apărute în cadrul realizării contractelor pentru reabilitarea drumului național M3 Chișinău-Giurgiulești-frontiera cu România și a drumului R33 Hîncești-Lapușna-M1.

Prezent la ședință, Viceministrul Vitalie Rapcea a raportat despre stadiul actual al desfășurării contractelor pe drumul M3. În rezultatul discuțiilor avute, în repetate rânduri, cu antreprenorul PA&CO Internațional responsabil de realizarea contractului pentru M3, până în prezent, nu au fost efectuate lucrări pe cele două sectoare de drum contractate, km 97 până la km 123, și respectiv, km 123 până la km 153.

La rândul său, Ministrul Iurie Chirinciuc a menționat că, antreprenorul a fost atenționat că,  dacă până la data de 15 mai, pe șantierele celor două sectoare de drum nu se va înregistra o mobilizare a peronalului și tehnicii speciale, atunci ar trebui să demareze procedura de reziliere al contractului și organizarea unei noi licitații pentru aceste sectoare de drum de pe M3. În acest context, membrii ședinței au aprobat inițierea procedurii de reziliere a contractelor cu PA&CO Internaționat.

Totodată s-a menționat și despre problema apărută pe drumul R33 Hîncești-Lapușna-M1, în ampriza căruia a fost amenajat un lac privat neautorizat, care periclitează la implementarea proiectului de reabilitare a podului de pe traseul R33, amplasat în același loc la km 13. În rezultatul celor expuse,  organele de drept vor demara o anchetă.

Un alt subiect abordat, a fost despre proiectul de restructurare al căilor ferate. Viceministrul Sergiu Bucătaru a declarat că în contextul proiectului de restructurare al CFM, a fost elaborată Foia de parcurs, remisă și consultanților europeni pentru examinare. În acest sens, a fost formulat și proiectul unei H.G pentru restructurarea CFM, care urmează să fie expus procedurii de avizare către ministerele de resort, și pe parcursul lunii mai, va fi remis Guvernului spre aprobare.

 

Doina Secrieru

Share