Conceptul de dezvoltare a ecosistemului antreprenorial pentru industria IT – Start-up Moldova, spre consultări publice

Conceptul de dezvoltare a ecosistemului antreprenorial pentru industria IT – Start-up Moldova, spre consultări publice

Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a făcut public, astăzi, 2 august 2016,  Conceptul de politică publică privind dezvoltarea ecosistemului antreprenorial pentru industria IT – „Start-up Moldova”, elaborat în parteneriat cu Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

În cadrul evenimentului, Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vasile Botnari, a menționat că industria IT este privită de Guvern în calitate de industrie prioritară, cu cele mai mari perspective de creștere, iar un loc aparte aici revine fenomenului start-upurilor, care, de-a lungul timpului, a arătat rezultate pe alocuri fenomenale.

Vasile Botnari, Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al Republicii Moldova: „Exemple de genul Skype, Whatsapp sunt printre cele mai cunoscute și des menționate proiecte lansate ca mici start-upuri, dar care au înregistrat capitalizări de miliarde de dolari în doar câteva luni. Pentru succesul unui start-up este nevoie însă de un întreg ecosistem care să ajute creșterea acestuia de la idee până la implementare, vizibilitate și profit.”

În acest sens, ministrul Botnari a menționat că măsurile întreprinse până în prezent, cu toate că au avut efect stimulator asupra creșterii industriei IT, necesită a fi ajustate la realitățile curente. Astfel, este necesar de perfecționat cadrul instituțional și legislativ pentru suportul întreprinderilor IT noi și asigurarea unei rate mai înalte de supraviețuire a companiilor IT.

Soluțiile propuse pentru abordarea constrângerilor majore identificate se propun a fi axate pe următoarele domenii de intervenție:

– satisfacerea cererii curente a companiilor IT de personal calificat (team sourcing, Start-up Visa, etc.)

– crearea instrumentelor financiare de susținere a noilor companii locale IT (angel’s capital, venture funding,
crowdfunding, etc.)

– asigurarea cadrului organizațional de suport pentru crearea și dezvoltarea companiilor IT.

Totodată, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova susține dezvoltarea ecosistemului antreprenorial în industria IT din RM, prin oferirea unor expertize internaționale bazate pe practicile de succes ale altor țări.

Doina Nistor, Manager de Proiecte, USAID Moldova: „Industria IT în Republica Moldova pe termen mediu și lung merită mai mult decât destinație de programare pentru clienții străini, deoarece în țara noastră avem talente și produse ce constituie unica cale de competivitate pentru industria IT. De aceea, USAID Moldova, prin intermediul Proiectului de Competitivitate, a adus expertiză internațională pentru a ajuta Moldovei să creeze un mediu favorabil de dezvoltare a acestui sector.USAID se implică activ în dezvoltarea ecosistemului antreprenorial în sectorul IT și susține eforturile de a crește și dezvolta o societate tehnologizată și inovatoare”.

În cadrul evenimentului, experții implicați cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova , dna Anca Albu și dl Dovidas Varkulevicius, au detaliat măsurile propuse pentru autoritățile RM de creare a unui ecosistem favorabil pentru dezvoltarea antreprenoriatului tehnologic în Moldova. Printre acestea se numără:

  • Atragerea specialiștilor IT din țară și din afara țării şi implementarea unor reglementări care să încurajeze antreprenorii de peste hotarele țării să-și deschidă startup-uri în RM („Start-up Visa”)”;
  • Atragerea capitalului privat pentru finanțarea afacerilor din domeniul IT, precum și acces la mentori care să împărtășească experiența și cunoștințele proprii, dar și asigurarea de capital propriu prin crowdfunding;
  • Crearea unei platforme de promovare și comunicare – Start-up Moldova, între comunitatea de start-up, sectorul privat și autoritățile publice, care să asigure susținerea ecosistemului IT prin promovarea culturii antreprenoriale, consultanță și asistență pentru tinerii antreprenori IT;
  • Educația și promovarea antreprenoriatului, dar și a programelor de dezvoltare (crearea unor incubatoare de creare a startup-urilor durabile și promovarea educației antreprenoriale de la vârste fragede).

Acțiunea lansată are la bază concluziile Moldova ICT Summit 2016, ce a avut loc în aprilie curent, dar și are ca scop ajustarea și completarea politicilor publice implementate de Ministerul TIC în acest domeniu – Moldova Digitală 2020 și Strategia de ridicare a competitivității industriei IT, prevederile cărora au fost în mare parte realizate.

 

Mihaela Rotari

Share