Cinci cetățeni moldoveni au fost deportați din Federația Rusă, doi – din UE

Cinci cetățeni moldoveni au fost deportați din Federația Rusă, doi – din UE

În rezultatul desfăşurării activităţilor specifice în zona de competenţă, angajaţii Poliției de Frontieră, în perioada 5-11 ianuarie 2015, la 25 de cetățeni moldoveni nu le-a fost autorizată intrarea în Federaţia Rusă, alții 5 au fost deportați. Totodată, în UE a fost limitată intrarea pentru 6 conaționali, iar 2 au fost deportați pentru încălcarea regulilor de ședere.

Totodată, polițiștii de frontieră au depistat şi reţinut 84 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 19 persoane pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și a regimului în punctele de trecere;
– 9 persoane pentru prezentarea documentelor contrafăcute, falsificate și străine;
– un caz de trecere ilegală peste frontiera de stat a bunurilor materiale;
– 42 de cetăţeni străini pentru depășirea regulilor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 13 persoane aflate în conflict cu legea și 4 unități de transport date la consemn au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații.
Fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a constituit 269 188, iar traficul mijloacelor de transport a înregistrat un flux de 50 469 unităţi. Pe parcursul săptămânii trecute, cele mai active puncte de trecere, în care au fost înregistrate cele mai multe persoane sunt:
LEUȘENI – 51 032;
OTACI- 41 994;
AEROPORT- 40 211;
SCULENI- 26 034

Maria Roșca

Share