Ce acțiuni ilegale au înregistrat angajații Poliției de Frontieră în ultimele 24 de ore
Potrivit unui comunicat de presă, în rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– șase persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– două tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
– un cetățean străin a depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– un conducător auto a ignorat regulile de transportare;
– două persoane aflate în conflict cu legea și trei mijloace de transport au fost reținute, ca urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 79 719 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 43 418 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane 46 227 au fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 17 695 traversări.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Leușeni – 12 120 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 10 417 traversări persoane,
PTF Otaci – 7 614 traversări persoane,
PTF Tudora – 6 477 traversări persoane,
PTF Sculeni – 6 366 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 5 978 traversări persoane,
PTF Cahul – 5 173 traversări persoane,
PTF Palanca – 4 478 traversări persoane,
PTF Criva – 3 494 traversări persoane,
PTF Costești – 2 783 traversări persoane.
!!!La ora 07:50/17.08.2018, în punctul de trecere comun Palanca- Maiaki – Udobnoe, pe direcția ieșire din Republica Moldova este prezent un număr de 40 de mijloace de transport, după barieră. Se activează la capacitate maximă pentru fluidizarea traficului transfrontalier.
În punctul de trecere Tudora-Starokazacie, sectorul tranzit spre Ucraina este blocat cu mașini, fapt ce poate condiționa formarea rândurilor pe partea moldovenească.
Măsurile suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul transfrontalier în perioada estivală:
– suplimentarea numărului de polițiști de frontieră;
– formarea grupelor mixte de specialiști din cadrul IGPF, pregătite să intervină cu suportul necesar în cele mai solicitate puncte de trecere;
– aplicarea tehnicii portative de citire a documentelor de călătorie, inclusiv a mijloacelor speciale de control la frontieră;
– redirecționarea traficului pe arterele libere, cât și deschiderea circulației pentru familiile cu copii pe pista Corpului Diplomatic;
– la solicitarea administrației publice locale va fi inițiată activitatea punctelor de trecere locale;
– intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
verificarea valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor în punctele de trecere.
consultarea aplicației ”TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru autoturisme.
manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.