Declarație: Dacă folosirea denumirii oficiale a statului va ajuta un producător să ajungă peste hotarele RM, vom susține utilizarea denumirii țării
Trebuie să promovăm și să susținem producătorii locali. Dacă folosirea denumirii oficiale a statului va ajuta un producător să ajungă peste hotarele Republicii Moldova, vom susține utilizarea denumirii țării, dar astfel încât să nu punem în dificultate și să nu scoatem de pe piață alți producători. Denumirea unui produs nu trebuie să devină o barieră pentru dezvoltarea economică a țării, pentru activitatea altor jucători de pe piață”. Declarația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, care a prezidat, ieri, ședința Comisiei pentru examinarea cererilor privind acordarea permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau serviciu, precum şi în desenul sau modelul industrial, informează Oficial.
Potrivit ministrului Chiril Gaburici, aceste cereri trebuie analizate foarte atent. „Orice solicitare de acest gen trebuie examinată minuțios – să nu încălcăm dreptul unui agent economic de a folosi denumirea statului în produsele pe care le face, în același timp, să nu admitem monopolizarea pieței de către un singur producător și să limităm drepturile altor agenți economici care activează în același domeniu”, a punctat ministrul.
Membrii Comisiei au examinat 8 solicitări privind utilizarea denumirii statului. În urma examinării, 3 mărci și 2 desene/modele industriale au primit permisiunea de a folosi denumirea oficială sau istorică a statului. De asemenea, s-a aprobat transmiterea drepturilor asupra unei mărci care conține denumirea oficială sau istorică a statului. O cerere privind înregistrarea mărcii a fost amânată, în baza demersului solicitantului, iar alta a fost respinsă de către membrii Comisiei.
Domeniile de activitate prestate de solicitanți sunt diverse cum ar fi servicii de alimentație publică, educație, instruire, produse farmaceutice, producerea băuturilor nealcoolice și alcoolice, servicii de informare și publicitate etc. solicitări privind utilizarea denumirii statului în componența mărcilor, care au fost depuse la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI).
Mihaela Rotari